Unde și ce mâncăm în Londra Cu furculița în jurul lumii / Marea Britanie

E clar pentru toată lumea că gastronomia britanică nu excelează prin gust, diversitate sau prea multă creativitate. Din contră, mâncarea englezilor este considerată chiar lipsită de orice fel de savoare. Dar tot trebuie să mănânci ceva cât vizitezi Londra, nu?

Chiar și în acest context culinar nu prea fericit, consider că o explorare a culturii britanice nu poate fi completă fără încercarea preparatelor tradiționale. Bine, chestia asta e universal valabilă. Practic, să nu te-apuci să mănânci pizza sau falafel în Londra, chiar dacă caracterul multicultural al orașului o permite din plin.

Noi am lăsat scepticismul la o parte, ne-am setat așteptările sub nivelul mării și am dat o raită prin pub-urile Londrei. Și nu pot spune că nu mi-a plăcut mâncarea britanică, este doar extrem de nesănătoasă și îți cam pune ficatul în piuneze.

Pub-urile

Apropo de pub-uri, voi începe prin a spune că n-ai voie să pleci din Londra fără să fi intrat într-unul. E exclus, ai înteles? După ora 17, ia cu asalt SoHo, unde vei găsi cele mai multe pub-uri din oraș, și caută o masă liberă unde să bei o bere.

De ce insist atât de mult să faci asta? Pentru că e o experiență inedită să vezi toți corporatiștii care lucrează în City of London, în costumele lor scumpe și cu gențile de catralioane de lire (pe care le aruncă pe unde apucă) detașându-se total la un pahar de bere britanică. Sunt cei mai vorbăreți oameni pe care i-am întâlnit până acum. Și nu contează subiectul, important este să socializeze. Cu alte cuvinte, în fața pub-urilor și la parter va fi extrem de aglomerat, cu londonezi care se opresc la o bere în drum spre casă.

soho londra

pub londra

IMG_2742

Buuun, am stabilit că măcar pentru o bere vei intra într-un pub. Dacă vrei să și mănânci, de cele mai multe ori trebuie să mergi la etaj. Există extrem de multe pub-uri în Londra, iar prețurile sunt similare. Diferențierea se face în funcție de zona în care este localizat pub-ul, pentru că cele aflate mai departe de centru sunt mult mai ieftine (chiar și fiind vorba de același brand).

Îți voi povesti despre pub-urile pe care le-am bifat noi, să îți faci o idee despre preparatele britanice și despre prețuri. Dar părerea mea e că n-ar trebui să îți faci planul de acasă în ceea ce privește locurile de servit masa. Mi se pare o chestiune mai degrabă spontană, pentru că n-are sens să alergi după un anume restaurant (doar dacă e al lui Jamie Oliver :)). Dar, dacă dai cu ochii din întâmplare de unul dintre pub-urile următoare, eu zic să îi treci pragul.

The Red Lion- SoHo

IMG_2645

În prima seară am aterizat la The Red Lion, pe care l-am căutat ceva prin SoHo, pentru că nu ne puteam hotărî unde să mâncăm (asta chiar poate deveni o problemă). Atmosfera a fost exclusiv britanică, cu persoane extrem de chatty în jurul nostru. Am stat chiar lângă două cupluri tinere care au vorbit despre câte-n lună și în stele, cu accentul lor absolut adorabil. Au comentat despre Matthew McConaughey și performanța lui artistică, dar și despre alți actori preferați. Mi-a plăcut tare mult să văd o socializare atât de intensă.

În ceea ce privește mâncarea, am ales două plăcinte, una cu friptură și rinichi, iar cealaltă cu pui și șuncă de Wellington. Ambele cu garnituri la alegere. Știu, probabil sună extrem de ciudat. Dar nu asta e ideea într-o călătorie, să încerci chestii diferite? Ce-i drept, trebuie să fii extrem de deschis către noi gusturi, pentru că aceste feluri de mâncare nu seamănă cu nimic din ce ai mai încercat. Iar asta poate fi de bine sau de rău, depinde de preferințele fiecăruia dintre noi.

  • Plăcintă cu friptură și rinichi ( stânga ) – Steak& Kidney Pudding- £8,25
  • Plăcintă cu pui și șuncă de Wellington ( dreapta )- Chicken& Wellington Ham- £8,5

placinta mancare anglia

Bere- 2 x £4

IMG_2654

Couch& Horses

IMG_2936

Decorul de la Couch& Horses, care se află tot în SoHo, te face să te simți ca acasă. Nouă ne-a plăcut tare mult. Aici am ales să încercăm un must în Londra, și anume fish& chips. Prețurile variază, dar prin centru vei găsi acest fel de mâncare cam la £11-12. Să mai spun că a fost delicios? Cred că se vede destul de bine și cu ochiul liber!

fish and chips uk

La desert am vrut să încercăm un pudding. Am ales ceva din meniu ce suna tare bine, așteptându-ne, în ignoranța noastră, chiar la o budincă. Dar am primit, în schimb, un fel de profiterol. N-am înțeles care-i treaba cu chestia dulce din fața mea decât când am aflat că englezii numesc generic deserturile cu termenul de pudding. Good to know! Am fost prea dezorientată să mai fac poză, dar prețul ei a fost de £5 .

O’Neill’s

IMG_3172

Atmosfera la O’Neills din SoHo este tare drăguță, cu muzică live și prețuri acceptabile. Am ales să încercăm un burger care, chiar dacă nu pare în imagine, era imens. Și delicios! Ne-a mai făcut cu ochiul și o porție de mac& cheese cu bacon ( un fel de macaroane cu brânză, mai mici și mai fițoase). Trebuie să recunosc că mi-au plăcut la nebunie!

  • West Country beef burger with cheddar and BBQ pulled pork – £10

mancare londra

  • Bacon Mac & cheese- £7

IMG_3184

L-am încercat și pe cel din Leytonstone (zona 3, unde am stat) , unde prețurile sunt cam cu £2 mai mici.

IMG_3198

The Sherlock Holmes Pub

DSC_0985

Mâna sus cine este fan Sherlock Holmes! Nici n-ai cum să nu fii, când ai avut la dispoziție cartea, filmul și serialul. Eu recunosc că îmi place mult tot ce s-a creat în jurul acestui personaj. De aceea, pe lângă muzeul lui Sherlock, am vrut să văd și pub-ul, pentru că mi s-a părut…autentic. Meniul este foarte interesant, cu felurile de mâncare favorite ale personajelor. Spre exemplu, eu am ales Dr.Watson’s Traditional Sunday Roast, o friptură de vită bine gătită, servită cu cartofi și cu Yorkshire pudding ( din nou, confuzie- nu a fost budincă, ci un fel de chiflă). Este printre cele mai renumite feluri de mâncare tradiționale britanice, așa că poate o pui pe listă.

IMG_3152

Dar n-aș recomanda în mod special acest pub, pentru că sunt foarte mulți turiști și nu poți simți atmosfera autentic britanică. Decât la parter, unde londonezii își umplu burta cu bere. Plus că porțiile nu sunt foarte generoase, comparativ cu celelalte pub-uri.

  • Dr.Watson’s Traditional Sunday Roast- £12,95

IMG_3154

  • Fish& Chips-porție mult mai mică- £10,95

IMG_3153

The Walnut Tree

Pub-ul ăsta se află în zona Leytonstone, foarte aproape de unde am locuit. Este foarte mare și, cu toate astea, abia am găsit o masă disponibilă în zumzăitul și agitația neîncetată. Mi-a plăcut enorm de mult atmosfera autentică. N-aveai cum să ieși trist din pub-ul ăsta. Fără să exagerez, se auzeau râsete din toate părțile (ce-i drept, alimentate de licoarea galbenă nelipsită de pe nicio masă).

IMG_3207

IMG_3208

Aici am încercat tot fish& chips, pentru că ne-a plăcut foarte mult prima dată. Prețul a fost cu mult mai mic- £6,30. Berea este și ea mai ieftină, așa că pentru o halbă de Fuller’s London Pride ( fabrica este chiar în Londra, deci ți-o recomand) am plătit doar £2,35 ( comparativ cu £4-5 în SoHo ).

IMG_3204

English Breakfast

Ți se pare important să vezi schimbarea gărzii de la Buckingham când te duci la Londra, nu? Așa este și English Breakfast. Trebuie neapărat să îl încerci, chiar dacă e mai greu de digerat și este extrem de bogat în calorii. O singură dată nu se pune! Ce include? Păăăi, ouă prăjite, bacon,cârnați, fasole!!!, ciupercuțe şi chifle cu unt. Variază de la pub la pub, dar structura e oarecum asemănătoare.

english breakfast

mancare londra

Prețurile sunt cam piperate în centru – £7-8, dar îl poți găsi și la $ 4-5 în zone mai puțin renumite printre turiști.

Piețele din Londra

O alternativă mai ieftină decât pub-urile, care îți va gâdila papilele gustative este reprezentată de piețele din Londra. Și chiar ai de unde alege: Borough Market, Portobello Road Market, Camden Market, Leadenhall Market, Greeenwich Market…. și lista poate continua.

Borough Market

DSC_0566

Am găsit-o cam pustie, pentru că am ajuns după-amiaza, dar prezintă potențial. Este una dintre cele mai mari și mai cunoscute piețe din Londra, situată în zona London Bridge. Aici am mâncat un Prawn Roll delicios- lipie cu creveți și sos de usturoi ( £5 ).

DSC_0572

IMG_2715

Camden Market

Pentru mine, piața asta ( Camden Lock Market ) rămâne raiul culinar al Londrei. Poți găsi preparate din toaaate colțurile lumii- mâncare peruviană, jamaicană, poloneză, italiană, pakistaneză, orice îți trece prin cap. Aici ai voie să încerci pizza sau falafel, pentru că e locul în care multiculturalitatea Londrei este cel mai evidentă. Dar sunt convinsă că vei găsi ceva mai interesant de atât. Prețurile sunt  în jur de £ 6-7, dar sigur nu vei pleca sătul și fericit de aici.

DSC_0210

DSC_0315

DSC_0260

DSC_0272

DSC_0278

Eu am încercat Chicken Tikka Massala, un fel de mâncare pakistanez, care se regăsește și în meniurile pub-urilor ( India- ex-colonie britanică, Pakistan-ex India ). Delicios!

DSC_0293

#Sfat din valiză: Zona în sine este extrem de colorată și aglomerată. Dacă ajungi pe aici, recomand să îți faci și plinul de suveniruri, pentru că sunt mai ieftine decât în alte locuri.

DSC_0222

DSC_0217

Portobello Road Market

DSC_0414

Noi n-am prins deschisă piața din Portobello Road, pentru că am dat iama în Camden Market înainte. Dar e unul dintre cele mai colorate locuri din Londra. Și am auzit că sunt multe bunătățuri și aici. Consultă orarul aici și fii sigur că vei satisface gurmandul din tine.

DSC_0423

Greenwich Market

Dacă te duci să vezi care-i treaba cu Primul Meridan al Lumii și cu timpul, poate dai o raită și prin orășel. Greenwich are multe pub-uri apreciate, dar și o piață la care să apelezi cu încredere dacă te lovește foamea. Aceeași varietate de culori, gusturi, mirosuri și culturi diferite.

DSC_0180

DSC_0185

Fast-food-urile cu mâncare fresh

Există mai multe concepte în Londra care promovează preparate mai sănătoase decât ale fast-food-urilor clasice. Un fel de Subway, cu sandvișuri fresh, supe, salate și alte astfel de opțiuni în meniu. N-am reușit să mănânc în niciunul, dar îți prezint aici o listă a celor pe care le-am întâlnit frecvent prin oraș:

Prețurile pornesc de la £2-3. Cam cu £6-7 te saturi binișor, salvezi situația pentru prânz.

Supermarketurile

DSC_0713

Cea mai ieftină variantă rămân supermaketurile. Cele mai întâlnite lanțuri sunt Tesco, Sainsbury și Marks& Spencer (da, da, același brand care vinde haine).

Poți găsi mâncare gătită (aripioare, pui rotisat- £3) sau o groază de variante de sandvișuri. Caută ofertele Meal Deal care sunt în jur de 3 lire (primești un sandviș, un snack și băutură ). La M&S, sunt ceva mai scumpe.

Noi am ales un sandviș bun de tot pentru excursia la Stonehenge. Și am găsit un loc perfect să îl savurăm, chiar lângă pietrele misterioase!

DSC_0832

La Marks& Spencer cobori direct din magazinul cu haine în supermarket (bine, mai există și separat, doar supermarketul). Au o groază de chestii interesante și frumos ambalate- cupcakes, plăcinte și tot felul de prăjiturele. Merită să încerci ceva de aici! Prețurile sunt în jur de £2-3 pentru o prăjtură mare sau o cutie cu mini-cupcakes.

DSC_0286

DSC_0696

Restaurantele elegante

Dacă n-ai limită de buget, poți merge în restaurantele mai scumpe din Londra. Sunt o grămadă care au primit stele Michelin, așa că oferta nu este deloc săracă.

Poți încerca un restaurant al celebrului Jamie Oliver (e pe lista mea pentru data viitoare), sunt mai multe împrăștiate prin oraș (ex: Covent Garden, Picadilly, Notting Hill ). Un fel de mâncare plus garnitură ajunge cam la £25. Dacă adaugi și băutura, depășești £30 de persoană. Dar măcar vorbim despre Jamie Oliver!

Mai poți opta pentru un restaurant cu panoramă asupra Londrei. Spre exemplu, Galvin at Windows Restaurant, care a primit o steluță Michelin și care se află la etajul 28 al hotelului Hilton din Park Lane. Aici, pentru o cină completă trebuie să cam scoți din buzunar £70. Poți merge la OXO Restaurant, renumit pentru priveliștea superbă asupra Tamisei. Aici, un fel principal cu garnitură ajunge la £40.

Acestea sunt doar câteva opțiuni, Londra abundă în restaurante elegante. Trebuie doar să fii dispus să plătești o notă de plată mai generoasă.

Bubble Tea

DSC_0554

Spre final, îți povestesc despre o băutură mai atipică, colorată și dulce, o alternativă modernă a ceaiului de la ora 5. Este vorba de Bubble Tea, ceaiul care se mestecă. Mi-a plăcut foarte mult conceptul, e un ceai cu diverse arome (ex: Coconut, Mocha, Vanilla, Passion Fruit, White Peach etc.), care are niște bule pe care le mesteci pe măsură ce le sorbi cu paiul. E tare! Iar interiorul de la Bubbleology zici că este un laborator de chimie. Prețul pentru un bubble tea large este de £3,75. Trebuie să recunosc că la un moment dat m-am plictisit de mestecat, dar merită să îl încerci! 🙂

DSC_0537

bubble tea

DSC_0563

DSC_0559

Sumar de prețuri

Pub-uriUn fel de mâncare £9-12

O cină ajunge la £15-20

English Breakfast – £7-8 în centru, chiar și £3-4 în zonele rezidențiale

O bere- £4-5

Piețele cu mâncare internaționalăUn fel de mâncare – £ 6-8
Pseudo fast-foodurile cu mâncare freshUn meniu ajunge cam la £6-7
SupermarketuriMâncare gătită- £4-5

Sandviș sau meal deal- £

O apă plată- sub £1

Restaurante fancyO cină la Jamie Oliver- £30

Alte restaurante- chiar și £70

Concluzia este că în Londra prețurile sunt cam piperate, dar poți găsi și alternative care să nu îți aplatizeze portofelul precum un abțibild. Sper că articolul meu ți-a făcut o idee despre bugetul pe care să îl aloci funcției de nutriție în călătoria ta londoneză şi că te-am convins să încerci mâncarea britanică :).

Acestea fiind spuse, enjoy your meal in London!

Ai fost deja la Londra? Care dintre preparatele englezilor ţi-au fost pe plac?


Cristina Stoica

Absolventă de PR şi Turism, cu o dorinţă imensă de a explora fiecare colţ al lumii. Iniţierea unei conversaţii despre călătorii cu mine poate fi un angajament pe termen lung, căci ador să povestesc despre locuri, oameni şi culturi diverse. Şi nu mă prea pot opri!

Comentarii

  1. Emy a scris: 05 Iun 2015 - 22:17

    English breakfast is my kind of breakfast! 😀

    • Cristina Stoica Cristina Stoica a scris: 05 Iun 2015 - 22:38

      Doar să nu se repete prea des, nu cred că ţi-ar fi foarte recunoscător ficatul şi vecinii lui de „celulă”! :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *