Thailanda | Railay, peninsula izolată unde ajungi doar cu barca Plajă şi soare / Thailanda

Stânci abrupte înconjurate de Marea Andaman, plaje cu nisip alb, apă cristalină şi multe bărci colorate. Oricine ar putea crede că este vorba despre o insulă, nu-i aşa? Railay este, de fapt, bucata de peninsulă parcă desprinsă din filmul Avatar, unde se poate ajunge doar cu barca.

Natura a dat dovadă de imaginaţie modelând multe locuri impresionante din lume, iar Railay este unul dintre ele. Stâncile sunt atât de masive şi de abrupte, încât practic au izolat peticul ăsta de pământ de restul peninsulei, neputându-se construi niciun fel de drum. Astfel, bărcile au rămas singura modalitate de a descoperi unul dintre cele mai frumoase locuri din Thailanda.

stanci thailanda

apa turcoaz

barci

stanca

barci longtail thailanda

Noi am ajuns pe timp de noapte şi ni s-a părut magic să vedem doar conturul stâncilor şi să ne imaginăm peisajul cu care vom da ochii a doua zi dimineaţa. Evident, imaginaţia noastră, deşi destul de bogată, n-a putut să intuiască impactul pe care îl va avea realitatea, aşa cum n-au făcut-o nici sutele de poze pe care le-am văzut înainte de a pleca în călătorie.

Peninsula Railay este împărţită în patru zone, fiecare cu propria sa plajă. Le vom lua pe rând, pentru că fiecare este diferită de celelalte, dar şi pentru că împreună conturează o destinaţie în care nu te vei plictisi nicio secundă.

Sursă foto: railaygreatview.com

Sursă foto: railaygreatview.com

Railay West

Railay West o este plajă de wallpaper, cu multe bărci longtail şi un peisaj incredibil. Aici se află majoritatea hotelurilor, dar şi o stradă comercială cu multe baruri, restaurante thailandeze, fast-food-uri şi magazine cu suveniruri.

Deşi vin mulţi turişti în excursii de-o zi din împrejurimi, nu mi s-a părut niciodată sufocantă atmosfera. Dimpotrivă, eşti tot timpul însoţit de un sentiment de intimitate pe care doar izolarea de restul lumii ţi-l poate oferi.

plaja thailanda

barci longtail railay

barci thailanda

barca cu flori

bar pe plaja

suc de cocos

vacanta in thailanda

Seara, toată lumea se strânge pe plajă pentru a admira apusul. Uneori, norii nu te vor lăsa să te bucuri de spectacol, aşa că nu îţi rămâne decât să îţi găseşti alte activităţi, precum scrisul în nisip. Dar, de cele mai multe ori, nu vei mai reuşi să silabiseşti nimic în faţa unui peisaj roşiatic incredibil.

apus incredibil

travel

Railay East

La polul opus, Railay East este o zonă mai boemă, cu un aer hipsterish şi multe baruri în care trebuie să verifici de două ori dacă nu cumva ai ajuns, de fapt, în Jamaica. Aici nu există o plajă propriu-zisă, mai ales că noi am dat mai tot timpul peste flux. Dar nu e o regulă, căci calendarul mareei este o discuţie mai complexă.

Aici există o alee cu multe restaurante, agenţii locale care organizează excursii şi magazine cu suveniruri, în capătul căreia se află Last Bar, un loc în care seara poţi intra în ringul de box în schimbul unei băuturi gratuite. Sună tentant? Gândeşte-te de două ori! 🙂

flux marea andaman

thailanda low tide

avatar

alee restaurante

bar jamaican

barca mangrove

barca in apa

copac in apa

#Recomandare din valiză: desi se numeşte Last Bar, nu este ultimul. Continuă să mergi pe aleea de pe care vei admira copaci înconjuraţi de ape şi zone cu mangrove, până ajungi la Tew Lay Bar, acolo unde poţi admira un apus superb relaxându-te într-un copac sau în alte locuri foarte frumos amenajate.

bar copaci

bar thailanda

bar colorat

railay bar

IMG_3921

apus incredibil

palmieri apus

Tonsai Beach

La capătul plajei din Railay West vei da peste nişte stânci care despart această fâşie de nisip de Tonsai Beach. Dacă urmezi drumul şi nu îţi este teamă să traversezi o zonă uşor accidentată, vei descoperi o altă plajă din Peninsula Railay.

Tonsai Beach mi-a plăcut mult datorită pădurii de palmieri care îi conferă un aer exotic şi pentru că aici te simţi parcă şi mai izolat, fiind şi mult mai puţini turişti. Sigur ca exista baruri, restaurante şi hoteluri, doar că mai puţine.

tonsai beach

palmieri

padure de palmieri

palmieri thailanda

plaja thailanda

pe plaja

feeling tropical

terasa pe plaja

bar pe plaja

tonsai beach thailanda

ananas pe plaja

plaja thailanda

palmieri plaja

Phra Nang Beach

Phra Nang Beach se află adeseori în topurile celor mai frumoase plaje din Thailanda şi chiar din lume. Este, într-adevăr, un loc incredibil, unde stâncile formează un relief carstic out of this world. Dar descrierea plajei se va opri chiar acum, pentru că tentativa de a exprima, chiar şi într-o mică măsură, frumuseţea acestui loc este destinată clar eşecului. Prin urmare, trebuie neapărat să ajungi în Phra Nang cândva!

plaja phra nang

vegetatie plaja

plaja banane

banane pe plaja

bar pe plaja

plaja la umbra

peisaj plaje

plaja thailanda

perne pe plaja

costum de baie cu banane

railay beach

Tot aici vei găsi o mulţime de bărci care vând mâncare gătită (atât thailandeză, cât şi fast food), îngheţată şi smoothie-uri. Cred că e o formă inedită de a lua prânzul pe plajă, pentru că un pad thai pregătit pe o barcă este un pad thai adevărat!

mancare pregatita pe barca

barci pe plaja mancare

Înainte de a ajunge aici, trebuie doar să te pregăteşti psihic pentru o formă de exprimare religioasă mai inedită, pentru că în Phra Nang vei da peste Templul Falusurilor. Da, da, ai citit bine! Este vorba despre o peşteră plină cu obiecte sub forma organelor de reproducere masculine, de diferite dimensiuni şi culori. În religia budistă, se crede că aceste obiecte din lemn aduc fertilitate. De altfel, legenda spune că dacă arunci în mare un falus din lemn la reflux, va ajunge negreşit în această peşteră,.

templul falusurilor

fertilitate zei

Ce alte puncte forte mai are peninsula Railay? Să continuăm cu analiza lor, în caz că nu te-am convins deja! 🙂

Railay viewpoint

Până să ajungi la Phra Nang Beach, vei da peste indicatoare care te trimit către viewpoint şi lagună. Te anunţ de pe acum că nu este un traseu pentru toată lumea, căci trebuie să te caţeri ţinându-te de frânghii şi să fii foarte atent pe unde calci. Mie nu mi s-a părut atât de dificil, dar uitându-mă la poze, pot spune că n-a fost chiar cel mai lejer urcuş pe care l-am bifat până acum. Partea bună este că nu durează foarte mult să ajungi sus, iar priveliştea merită fiecare urmă de sudoare, pentru că ai o panoramă completă asupra peninsulei.

#Sfat din valiză: încearcă să urci la viewpoint dimineaţa devreme sau seara înainte de apus, pentru că pe timpul zilei s-ar putea să-ţi dea de furcă temperaturile ridicate. Şi, pentru că programul mareelor variază în funcţie de lună, nu aş putea să îţi spun când este cel mai indicat să prinzi laguna plină. Dar ia în calcul varianta în care nu vor fi multe de văzut, dacă ajungi la low tide. În schimb, priveliştea este superbă, indiferent de când alegi să o admiri.

relief railay

traseu accidentat

viewpoint railay

golf thailanda

padure de palmieri

casa intre palmieri

priveliste thailanda

Maimuţele din Railay

Sunt multe şi sunt peste tot! Prin copaci, pe gard, pe plajă. În grup, în familie sau pe cont propriu. Timide ori atât de îndrăzneţe, încât vor vrea să vadă ce ai în geanta de plajă sau să îţi guste din îngheţată. Dar, oricât de simpatice ar părea, nu uita că este interzis să le hrăneşti!

maimute multe

maimuta mama cu copilul

maimute thailanda

Activităţile sportive

  • căţărări– de fapt, Railay este una dintre cele mai bune destinaţii din lume pentru căţărări. Că doar am vorbit deja despre stâncile abrupte din Avatar. Doar că trebuie să fii foarte în formă pentru o astfel de activitate şi, evident, să nu ai rău de înălţime! Costurile nu sunt foarte mici,asfel că un curs de o zi costă 1800 baht (cam 200 lei).
  • SUP sau stand up paddle – un alt mod fun de petrecere a timpului, dacă stai bine cu echilibrul. 
  • caiac– poţi să închiriezi un caiac şi te poţi duce să admiri forma dantelată pe care o au stâncile, chiar de sub ele. Dar atenţie la longtailuri şi speedboat-uri, pe mine mă cam panicau. Preţurile pentru sporturile de apă nu sunt deloc mari, iar un caiac pentru două persoane este 300 baht pe oră (cam 35 lei).

thailanda catarari

catarari railay

caiace

GOPR2284

Day-trips din Railay

Un alt avantaj este că din Railay poţi explora o mulţime de alte insule din împrejurimi. Se fac excursii de-o zi către Ko Phi Phi, Hong Islands, James Bond Island sau poţi merge în 4 Islands Tour (deşi am auzit că nu merită). Preţurile excursiilor sunt peste 1000 baht (cam 120-150 lei), de regulă cu prânzul inclus. În plus, poţi ajunge uşor şi în Phuket, Ko Lanta sau Ko Samui, în caz că itinerariul călătoriei tale este mai variat. 

Dacă faci parte dintr-un grup sau nu ai un buget foarte restrictiv, cel mai bine este să închiriezi un longtail boat şi să explorezi pe cont propriu insulele din jur. Nu uita să negociezi preţul! Noi am mers în Hong Islands cu o barcă privată care a costat cam cât excursia organizată de agenţia locală, pentru că am fost patru persoane şi am împărţit costurile.

Evident, sunt o mulţime de alte lucruri pe care le poţi face. Te poţi duce să vezi elefanţi (dar nu încurajez excursiile de tip trekking), să vizitezi Tiger Temple, un templu cu multe trepte şi privelişti superbe sau poţi merge la Emerald Pool şi Hot Springs. Dar despre toate aceste activităţi vorbim mai detaliat în articolul despre Krabi.

excursie cu longtail

Unde te cazezi

Dacă vrei să ieşi din hotel direct pe plajă, uită de Railay East, deşi acolo sunt cele mai ieftine opţiuni de cazare. În Railay West, cele mai budget friendly variante sunt Sand Sea Resort şi Railay Bay Resort and Spa.

Noi am stat la Sand Sea şi am ales bine. Preţul pe care l-am plătit pe amoma.com a fost de 60 euro pentru o cameră dublă deluxe, cu mic dejun inclus. Evident, nu este un hotel din categoria luxury, dar îţi oferă acea experienţă pe care o cauţi în Thailanda. Resortul are două piscine, una cu view frumos către stânci, şi cealaltă cu privelişte către mare.

piscina thailanda

piscina thailanda

BeFunky Collage

priveliste stanci

piscina bungalow

psicina railay

piscina thailanda

Micul-dejun este destul de variat, dacă ne raportăm la ceea ce ne oferă Thailanda, iar amplasarea meselor aproape pe plajă îţi oferă un peisaj minunat cu care să îţi începi ziua.

 mic dejun thailanda

Bungalow-urile sunt comode şi curate, iar personalul este foarte amabil. Se mai văd urme de uzură pe ici pe colo, dar nimic care să îţi strice vacanţa. Per total, noi am fost foarte mulţumiţi de amplasare şi de raportul calitate-preţ.

bungalow

casuta thailanda

balansoar terasa

cafea vacanta

interior bungalow

vegetatie luxurianta

Cum ajungi

Din aeroportul din Krabi ia autobuzul către Ao Nang sau un taxi, dacă sunteţi mai multe persoane. De acolo, există bărci care te duc în 15 minute în Railay Beach şi costă 100-150 baht de persoană.

Hotelurile oferă şi servicii de transfer de la-către aeroport. Noi am fost 4 şi am plătit 1500 de baht în total pentru transferul la Sand Sea. La agenţiile locale am văzut preţuri de 400 de persoană, deci cam acelaşi lucru. Doar că hotelul îţi oferă un transfer privat cu barca şi mini-vanul, mult mai comod din punctul meu de vedere. Iar dacă ajungi seara târziu, este cam singura variantă, pentru că după ora 11 nu prea mai există bărci care să te ducă în Railay sau dacă mai găseşti vreuna, va trebui să plăteşti probabil un  preţ exorbitant.

 bagaje barca

Deşi mai am multe locuri de explorat în Thailanda, sunt sigură că Railay va rămâne în topul meu. În plus, cred că este o alegere excelentă pentru o primă experienţă thailandeză la plajă. 

Railay Beach te aşteaptă!

pericol tsunami

BeFunky Collage


Pozele din Thailanda au fost făcute cu un Canon 750D, pus în #valiză de Canon România.


Cristina Stoica

Absolventă de PR şi Turism, cu o dorinţă imensă de a explora fiecare colţ al lumii. Iniţierea unei conversaţii despre călătorii cu mine poate fi un angajament pe termen lung, căci ador să povestesc despre locuri, oameni şi culturi diverse. Şi nu mă prea pot opri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *