Vară în Lisabona. Fără îndoială, orașul te-a cucerit. Dar parcă ai vrea să pășești pe nisip, în loc de asfaltul încins al străzilor în pantă, măcar într-o escapadă de-o zi din capitala însorită a Portugaliei.

Sunt foarte multe plaje în apropiere de Lisabona, iar acesta este unul dintre motivele pentru care îmi place atât de mult orașul. Însă eu îți propun o excursie de-o zi care bifează două superlative: cea mai frumoasă plajă de lângă Lisabona și cel mai vestic punct continental al Europei.

Da, trebuie să ajungi neapărat la Cabo da Roca, acolo unde în trecut se credea că se sfârșește Lumea. Eu am mai fost și la Cabo da Sao Vincente, cel mai sud-vestic punct continental al Europei, deci acesta a fost al doilea superlativ bifat care m-a făcut să visez cu ochii deschiși la perioada Marilor Descoperiri Geografice.

Pe lângă asta, îți promit niște peisaje superbe cu Oceanul Atlantic și ale sale valuri agitate, care îți dau o senzație de libertate absolută. Mai ales dacă bate vântul de te ia pe sus! 🙂

Am stabilit așadar că, orice-ar fi, ajungi la Cabo da Roca. În cazul ăsta, trebuie neapărat (și să punem accentul pe NEAPĂRAT!) să mergi la Praia da Ursa. Traseul către plajă începe foarte aproape de cel mai vestic punct continental, dar n-o să te mint: nu e cel mai ușor de parcurs drum către o plajă. Este, practic, ca o drumeție pe munte, așa că ai nevoie de puțină condiție fizică pentru asta. Dar n-o să obosești prea tare, pentru că vei vrea să te oprești din 5 în 5 metri pentru a admira peisajul fabulos care ți se dezvăluie în fața ochilor încetul cu încetul.

Odată ce ajungi pe plajă, o să te cuprindă o mulțime de sentimente și emoții. Aceasta nu este nici pe departe pustie, dar nu e în niciun caz aglomerată, oferindu-ți o senzație de intimitate pe care o întâlnești doar în golfurile descoperite din întâmplare. Mai mult, te vei simți răsplătit pentru eforturile depuse pe traseul de coborâre, de îndată ce mirosul înțepător al mării sărate îți va inunda nările și vântul te va împiedica să îți așezi prosopul pe nisipul fin. Iar relieful spectaculos nu te va lăsa nicio clipă să uiți că te afli pe țărmul accidentat al Portugaliei!

Sfaturi din #valiză:

  • Asigură-te că alegi traseul corect dintre cele trei pe care le vei descoperi de îndată ce începi să cobori. Ține minte, acesta este cel din mijloc! Drumul din dreapta este cel mai dificil, ți-o spun din proprie experiență! Ca un blogger de travel experimentat ce sunt, memoria m-a cam luat peste picior de data aceasta și mi-a indicat că, de fapt, aceea este cărarea de urmat. Nimic mai greșit, căci am ajuns practic să ne târâm și să coborâm pe stânci foarte abrupte, care au cam speriat și alți călători rătăciți ca noi, mult mai în formă și cu picioare mai lungi! 🙂 Așadar, ține minte: E HAOS pe traseul din dreapta!

  • Ia-ți încălțăminte corespunzătoare pentru traseul până la plajă. Nu mă refer acum la bocanci de iarnă, ci la niște pantofi sport decenți, adică nu șlapi. Nu vreau să dau articolului un vibe negativ, dar trebuie să știi că au loc multe accidente pe acest traseu din cauza încălțăminții necorespunzătoare. De fapt, noi am asistat chiar la un astfel de accident – o tipă și-a rupt piciorul și a fost transportată cu targa până la plajă, de unde a fost luată cu elicopterul. Deși sună palpitant, nu a fost deloc fun pentru persoana în cauză. Acum, trebuie să recunosc, după ce m-am asigurat că nu e accidentată grav și că totul e în regulă, m-a cam cuprins entuziasmul când am văzut elicopterul apropiindu-se de plajă și împrăștiind vapori din valuri și nisip în toate direcțiile. De fapt, în creierul meu a fost tot timpul pe fundal coloana sonoră a unui film de acțiune, mai ales când elicopterul n-a putut să aterizeze pe plajă, iar salvatorul a coborât pe scara aruncată în grabă direct în valuri. Nu e ceva ce vezi în fiecare zi! DAR… să nu ne abatem de la morală: ia-ți încălăminte potrivită!

  • Ia-ți mâncare și apă la tine, pentru că plaja este greu de accesat, așa că nu vei găsi facilitățile pe care le întâlnești pe multe plaje europene. Sper că nici nu vor apărea foarte curând!
  • Încearcă să ajungi cât mai devreme la Cabo da Roca, astfel încât să te bucuri cât mai mult de plajă. Mai ales că trebuie să aloci niște timp extra și pentru traseul dus-întors!

Cum ajungi

Dacă închiriezi o mașină, e simplu. Sunt doar 40 de kilometri de parcurs, pe care îi dai gata în mai puțin de o oră. Eu n-am avut mașină de data aceasta, așa că nu prea știu cum stă treaba cu prețurile, dar poți să verifici repede pe rentalcars.com.

Dacă n-ai o mașină cu care să te plimbi peste tot prin împrejurimile Lisabonei, este ceva mai dificil să ajungi la Cabo da Roca. Dar merită!

Cel mai simplu este să iei trenul către Cascais (de la Cais do Sodre), care face în jur de 40 de minute și costă în jur de 4,5 euro dus-întors. De undeva din apropiere de gară (sunt semne), trebuie să iei autobuzul care merge către Cabo da Roca și care face și el tot 40 de minute până în cel mai vestic punct continental al Europei. În total, excursia costă sub 10 euro dus-întors.

O altă variantă ar fi să mergi cu trenul până la Sintra (de la gara Rossio), de unde să iei un alt autobuz, care face tot cam 40 de minute. Per total, variantele sunt similare – și ca timp, și ca buget.

După cum spuneam, de la Cabo da Roca sunt doar câteva sute de metri până în punctul de unde începe traseul către Praia da Ursa. De acolo, într-o jumătate de oră ar trebui să fii jos, pe minunăția asta de plajă!

N-am plimbat #valiza peste tot prin lume ÎNCĂ, dar pot spune că aceasta este una dintre cele mai frumoase plaje pe care le-am văzut până acum!

Absolventă de PR şi Turism, cu o dorinţă imensă de a explora fiecare colţ al lumii. Iniţierea unei conversaţii despre călătorii cu mine poate fi un angajament pe termen lung, căci ador să povestesc despre locuri, oameni şi culturi diverse. Şi nu mă prea pot opri!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.