To do list pentru Copenhaga City Break / Danemarca

Copenhaga este un oraș care trebuie să treacă imediat pe lista city break-urilor tale. Pe de-o parte, pare să fi fost proiectat de Hans Christian Andersen, renumitul scriitor de povești care a locuit în capitala daneză. Pe de altă parte, clădirile moderne și minimaliste îți amintesc imediat că ești în Scandinavia. Canale, bărci, castele, parcuri de distracții vechi, zone verzi și multă relaxare. Nimeni nu pare să se grăbească în Copenhaga și nimeni nu petrece prea mult timp în trafic. De aceea, pe lângă atracțiile turistice numeroase, cu siguranță îți va plăcea să vezi stilul de viață al nordicilor. În schimb, cel mai probabil cardul tău va considera nepotrivită interacțiunea cu coroanele daneze!

Știi deja cum despachetăm din #valiză o destinație nouă, așa că hai să vedem ce poți face în Copenhaga:

Descoperă căsuțele colorate din Nyhavn

E clar că Nyhavn este locul cel mai frumos din Copenhaga. De aceea, vei vrea să ajungi cât mai repede în portul pitoresc care apare pe toate cărțile poștale. Pe scurt, vei da peste bărci ancorate în atemporalitate, aflate în fața unui șir de case colorate din secolul al 17-lea, când orașul era un punct important pe harta comerțului naval.

#Avertisment din valiză: Îți vei dori probabil să ajungi zi de zi în Nyhavn, pâna va fi timpul să te îndrepți către aeroport! Yep, I left my heart in Nyhavn!

Nyhavn Copenhaga

barca Copenhaga

Vizita Copenhaga

Copenhaga oras colorat

Copenhaga canale

Du-te să vezi cât de mică este Mica Sirenă

Dacă există vreun un obiectiv în Copenhaga pe care niciun turist nu îl ratează, acela este Mica Sirenă. Deși e chiar mică, ea n-avea cum să lipsească din orașul celui care a creat-o mai întâi prin niște cuvinte așternute pe hârtie, Hans Christian Andersen. 

Cu toate că este atât de populară printre turiștii din toată lumea, se pare că Mica Sirenă mai rămâne din când în când fără cap sau fără vreo mână (ba chiar i-a fost lipit un vibrator de-o palmă la un moment dat), fiind victimă constantă a actelor de vandalism din oraș. Dar se găsește de fiecare dată cineva care să o salveze, ea rămânând în continuare pe piatră în așteptarea iubitului pământean și păzind cu melancolie golful din Copenhaga!

Mica Sirena Copenhaga

statuie Mica Sirena Copenhaga

port Copenhaga

Plimbă-te prin grădinile castelului Rosenborg 

Copenhaga este un oraș verde, așa că te vei trezi plimbându-te printr-un parc chiar și fără să îți fi propus asta. Dar eu te sfătuiesc totuși să îți propui și să mergi la grădinile castelului Rosenborg, considerate cele mai frumoase din oraș. 

Poți vizita și castelul, pentru care biletul costă 110 coroane/aprox.70 lei. Dar daca nu ai timp pentru asta sau bugetul nu îți permite să bifezi prea multe obiective turistice, trebuie să știi că plimbarea prin grădini este gratuită! Iar castelul va fi în câmpul tău vizual tot timpul, să nu cumva să uiți că te afli în orașul lui Hans Christian Andersen!

Alte spații verzi pe care le poți vizita sunt Frederiksberg Gardens, Ørstedsparken sau Grădina Botanică. De fapt, în Copenhaga și cimitirele sunt considerate parcuri, așa că, deși sună lugubru de-a binelea, unele cupluri decid să aibă o întâlnire romantică printre morminte. 

Rosenborg Copenhaga

gradini Copenhaga

arcade gradini

Copenhaga oras verde

Castel Danemarca

Palat Rosenborg Copenhaga

Fii martor la schimbarea gărzii în fața palatului Amalienborg

Danemarca este o monarhie, așa că ai șansa să vezi schimbarea gărzii la palatul Amalienborg, acolo unde locuiește familia regală. De fapt, de regină depinde dacă vei avea parte de o ceremonie spectaculoasă sau nu chiar. De ce? Pentru că, dacă e acasă, marșul este acompaniat și de muzică. Dacă e plecată cu treburi, va trebui să te mulțumești cu o schimbare a gărzii silențioasă! 

Venind de la Londra, pot spune că am avut parte doar de o schimbare cromatică! 🙂

schimbarea garzii Copenhaga

Urcă în turnul palatului Christianborg pentru a vedea orașul de sus

Palatul Christianborg nu este deloc doar de decor, având funcție administrativă și cuprinzând Parlamentul, Curtea Supremă și Ministerul de Stat. Dacă nu o găsești pe regină acasă la Amalienborg când mergi să vezi schimbarea gărzii, s-ar putea să fie la Christianborg, unde familia regală organizează uneori evenimente.

Evident, interiorul palatului este impresionant, spunând povestea unei monarhii despre care nu se știu încă prea multe. Dar, dacă nu ai timp să vizitezi tot sau ai un buget mai restrictiv, îți recomand să urci măcar în turn, de unde vei putea admira orașul de sus. 

Știi deja că mie îmi place tare mult să admir fiecare oraș pe care îl vizitez de la înălțime, pentru a avea o perspectivă completă asupra sa. N-am ratat nici turnul palatului Christianborg și m-am bucurat de fiecare turlă de catedrală gotică, de fiecare stradă pe care se vedeau mergând trecând oameni pe biciclete și de toate casele parcă construite din LEGO. Că doar aici s-a inventat!

Ascensiunea în turn este gratuită, dar va trebui probabil să aștepți puțin la coadă. Și vei lua două lifturi! În schimb, prețul biletului pentru vizita palatului este de 150 coroane/90 lei (cu totul inclus). Mai multe info aici.

Copenhaga de sus

Case Copenhaga

turn Christianborg Copenhaga

Copenhaga priveliste

Dă o tură prin Christiania

Christiania este un oraș într-un oraș. Un oraș liber! Practic, e o zonă din Copenhaga complet separată de restul captitalei daneze, creată de hipioții, idealiștii, anarhiștii anilor ’70, unde acum locuiesc cam 1000 de oameni. Christiania ocupă în jur de 34 de hectare, așa că plimbarea ta poate fi chiar lungă, căci vei trece inclusiv pe lângă case pe malul lacului construite chiar de localnici. Aceștia nu plătesc taxe, au un sistem propriu de guvernare și există, se pare, chiar și o grădiniță pe teritoriul orașului liber. 

Bineînțeles, cel mai controversat aspect legat de Christiania este comerțul de marijuana și cannabis în plină stradă (cu tarabe cu tot), care e în continuare parțial tolerat de autorități. Dacă tu te duci la piață după roșii și ceapă, locuitorii din Christiania își umplu sacoșile de cumpărături cu altceva!

Pe timp de zi, nu mi s-a părut periculos, așa că ai putea da o tură să vezi cu propriii ochi un altfel de oraș. Dar pune aparatul foto în rucsac, căci pozele nu sunt permise în zona comercială!

Christiania Danemarca

Casa Christiania

Christiania Copenhaga

Urcă-te într-o barcă și descoperă Copenhaga de pe apă

În Copenhaga există o mulțime de tururi cu barca pe canale, cele mai multe pornind din Nyhavn. Nu te-ai gândi, însă, că prețul este mai mic decât al unei sticle de bere de la terasa, nu? Pentru doar 40 de coroane/ 25 lei poți să admiri orașul dintr-o altă perspectivă, iar eu zic că merită din plin!

Poți să îți iei și un bilet mai scump, de vreo 100 de coroane/ 60 lei, care functioneaza pe sistemul hop on-hop off si este valabil 48 de ore.

Copenhaga plimbare cu barca

Mergi la shopping pe Strøget

Strøget este una dintre cele mai lungi artere comerciale din Europa, deci locul unde trebuie să ajungi negreșit dacă ți-ai propus să faci shopping în Copenhaga. Strada este într-adevăr lungă și cu opțiuni interesante, în special pentru că sunt multe branduri nordice pe care la noi nu le găsești. Prețurile sunt oricum mari, dar faptul că sunt afișate în coroane te panichează și mai mult, dându-ți impresia că trebuie sa iti ipotechezi casa și să îți vinzi jumatate de rinichi doar pentru un sacou.

centru Copenhaga

plimbare prin Copenhaga

cumparaturi Copenhaga

shopping Copenhaga

Du-te să mănânci pe Paper Island

Dacă este un loc în Copenhaga pentru iubitorii de street food, acela e clar Paper Island. Food trucks cu mâncare din toate colțurile lumii, adunate într-un spațiu acoperit, oameni veseli care au venit și să socializeze, plus niște alegeri dificile! Dar, orice mâncare te-ar convinge în final, adaugă, te rog, și o porție generoasă de curly fries. Sunt delicioși! 

Piața cu mâncare se va muta într-un alt spațiu curând, părăsind insula pătrată pe care se află acum. Probabil este nevoie de mai mult spațiu, fiind momentan cel mai aglomerat loc din CPH. Și singurul!

Noi am luat prânzul pe Paper Island împreună cu echipa Momondo, care are birourile la Copenhaga. Mircea, directorul lor de marketing pe România este foarte tare și ne-a făcut vizita în Copenhaga mai frumoasă. Ne-am bucurat atât de mult să ne vedem, încât am și uitat să facem măcar o poză împreună. Next time! 🙂

Street food Copenhaga

Închiriază o bicicletă și traversează poduri futuriste

În Copenhaga vei vedea mai multe biciclete decât mașini, așa că trebuie să închiriezi și tu una și să explorezi cât mai mult din oraș, exact cum o fac localnicii. Vei trece pe lângă clădiri medievale, dar și peste poduri futuriste. Te vei plimba de-a lungul canalelor și prin parcuri, te vei bucura la vederea caselor colorate și vei admira orașul, cu contrastele sale frumoase.

Mai mult, există un program de închiriere a bicicletelor – Bycyklen– prin care o poți lua dintr-un loc și o poți lăsa în altul, exact cum se întâmplă cu mașinile închiriate, iar acestea au o tabletă cu sistem de navigație și plata se face prin contul pe care îl creezi când te înscrii. Prețul pe oră pentru o bicicletă normală pornește de la 30 DKK. 

biciclete colorate

biciclete multe Copenhaga

pod colorat Copenhaga

biciclisti pe pod

Biciclete Copenhaga

pod Copenhaga

Încearcă un Pølsevogn

Știu că ai mai mâncat hot-dogi la viața ta. Dar crede-mă că cei din Copenhaga sunt geniali, mai ales dacă alergi o zi întreagă prin oraș și refuzi să-ți asculți stomacul revoltat până în ultimul moment. Practic, e cea mai la îndemână soluție pentru un călător înfometat care nu vrea să se oprească din explorat!

Ține minte, Pølsevogn! 

polsner hot-dog

 Ascunde-te de ploaie printre palmieri

Dacă nimerești o zi cu ploaie aproape torențială, care nu dă semne să se mai oprească, trebuie să te duci la Grădina Botanică. Dintr-odată, vei ajunge la căldură, iar atmosfera va deveni nesperat de exotică! În Casa cu Palmieri poți urca pe scări albe spiralate, până aproape de cupola care împrăștie lumina în toate direcțiile. De sus, vei avea impresia că ești deasupra unei păduri de palmieri și ți se va face instantaneu poftă de un cocktail!

Intrarea în lumea exotică a palmierilor este gratuită. Dar, dacă nimerești o zi cu soare, rezervă-ți mai mult timp pentru a explora și împrejurimile serelor cu plante de toate felurile!

Gradina Botanica Copenhaga

sere gradina botanica

palmieri gradina botanica

Palmieri Copenhaga

scara alba printre copaci

palmieri Copenhaga

Plimbă-te la întâmplare pe străzi

Sfatul marca #valizacucălătorii. Nu sunt multe de adăugat, just wander around! 🙂

cladiri colorate Copenhaga

casa portocalie Copenhaga

catedrala Copenhaga

plimbare Copenhaga

hostel Copenhaga

plimbare prin Copenhaga

Du-te în excursie în Suedia, doar traversând podul Oresund

Pentru a ajunge din Danemarca în Suedia trebuie doar să traversezi un pod. Practic, în mai puțin de 30 de minute, vei ajunge din Copenhaga în Malmo, al treilea oraș ca mărime din Suedia, medieval și pitoresc. Si uite asa vei bifa doua tari intr-o singura zi! 

Prețul unui bilet de tren dus-întors pornește de la 20 de euro. Podul este o adevărată operă de inginerie, având o lungime de 8 km și plecând din Malmo, pentru ca la jumătate să se oprească pe o mică insulă artificială și de acolo să se continue drumul pentru încă 4 km printr-un tunel până în Copenhaga. Deși nu l-am traversat, l-am văzut din avion și a fost una dintre cele mai interesante priveliști admirate pe hublou.

Sursă foto: cdn.thinglink.me

Sursă foto: cdn.thinglink.me

Erasmusu.com

Erasmusu.com

Ce trebuie să mai știi

  • Deși Danemarca se află în UE, moneda locală este coroana daneză, nu euro. Ține minte acest detaliu când îți planifici călătoria.  1 coroană daneză = 60 bani.
  • Prețurile sunt într-adevăr mari, însă există multe activități gratuite, așa că un city break la Copenhaga poate deveni accesibil. Prețurile la hostel încep cu 30 de euro pe noapte, urcând vertiginos către camere de hotel confortabile. Să iei masa în oraș costă cam 200-300 DKK/25-40 euro de persoană, dar poți oricând să intri într-un supermarket sau să mănânci la un fast-food. La piețele cu mâncare găsești alternative de vreo 70 DKK/10 euro, iar un hot-dog costă cam 40 DKK/5 euro. Prețul biletului de metrou care leagă aeroportul de oraș costă cam 10 euro dus-întors (sunt doar câteva stații și face în jur de 20 de minute), dar dacă vrei să folosești mai mult mijloacele de transport în comun, ar fi de folos să verifici mai multe alternative aici.
  • Metroul care conectează aeroportul de centru nu are conductor, iar capetele au geam din sticlă, așa că poți vedea întreg traseul prin tunel.
  • Vremea nu este deloc prietenoasă, așa că simte-te norocos dacă prinzi o zi cu soare. Vara sunt, desigur, și temperaturi mai ridicate, însă în majoritatea timpului trebuie să îți pregătești umbrela. Pentru locuitori, ploaia face prin excelență parte din viața lor, așa că există pelerine special confecționate pentru a-ți rămâne geanta pe afară și a umbla mai ușor în ea, bicicletele au niște extensii simpatice în care părinții își transportă copiii și nici nu le pasă dacă toarnă cu găleata afară, se opresc să cânte la pian pe stradă.
  • Există o mulțime de obiective turistice, așa că este imposibil să nu ai o listă lungă cu locuri de văzut. Pe lângă cele scoase din #valiză, mai poți merge la Tivoli, al doilea cel mai vechi parc de distracții din lume (primul e tot în Danemarca), la Louisiana Museum of Modern Art și la Guiness World Records, just to name a few! Chiar și așa, îți recomand să nu alergi dintr-un loc în altul doar pentru a bifa cât mai multe castele și muzee!
  • Copenhaga este un oraș foarte curat și aerisit, iar locuitorii au o stare de bine care denotă că nivelul de trai este ridicat.
  • Este un oraș mic, așa că nu e nevoie să te complici cu mijloacele de transport în comun. Poți ajunge pe jos în majoritatea punctelor importante ale capitalei daneze!
  • Vei vedea multe clădiri istorice, aflate în contrast cu construcții moderne, minimaliste, cu un aer nordic. Copenhaga și Danemarca, în general, se axează pe sustenabilitate și inovație!

ploaie Copenhaga

copii Danemarca

copenhaga parcuri

cos de gunoi

casa imbracata in iedera

patiserie Danemarca

tricou Copenhaga

Despre Copenhaga

  • În 2013 a fost clasat pe locul 1 al celor mai fericite locuri din lume într-un top realizat de Universitatea Columbia din SUA. Chiar și cu ploaie și frig, e clar că în Copenhaga life is good!
  • Populația orașului depășește cu puțin 500 000 de locuitori. În traducere liberă, aproape că toți oamenii se cunosc între ei, ca într-o comunitate mică.
  • 55% dintre locuitorii orașului aleg bicicleta în detrimentul mașinii. Însumat, există 250 km de piste de bicicletă în oraș, iar recent a fost construită o autostradă specială pentru biciclete (evident, nu arată ca o autostradă normală), care conectează Copenhaga cu o suburbie.
  • În 2014, orașul a primit premiul pentru the Green Capital of the Year. Copenhaga este super eco friendly, iar până în 2025 își propune să devină carbon neutral.
  • Deși populația nu este foarte numeroasă, orașul are nu mai puțin de 15 restaurante cu stele Michelin, printre care cel mai renumit este Noma.
  • Danemarca se află și în topul țărilor în care se consuma cea mai multă cafea. De aceea, vei găsi o mulțime de coffee shop-uri cool în Copenhaga!
  • Apa din canale a fost curățată acum ceva ani de către autorități și este foarte limpede acum. De aceea, vara multe locuri se transformă în piscine pentru localnici. Dacă nu mori de frig! 

strada Copenhaga

Nu știu cât de lungă este lista city break-urilor în care vrei să mergi în viitorul apropiat, dar știu sigur că de acum încolo s-a mai adăugat un oraș genial!


Cristina Stoica

Absolventă de PR şi Turism, cu o dorinţă imensă de a explora fiecare colţ al lumii. Iniţierea unei conversaţii despre călătorii cu mine poate fi un angajament pe termen lung, căci ador să povestesc despre locuri, oameni şi culturi diverse. Şi nu mă prea pot opri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *