Nu pleca din Paris fără să….


City Break / Franța

Paris este unul dintre cele mai iubite orașe ale lumii, dar n-ai să înțelegi de ce, până când nu vei ajunge pe străzile boeme ale orașului. Pentru că nu multitudinea de obiective turistice te va cuceri, ci atmosfera inconfundabilă a orașului, acel joie de vivre pe care ni l-am dori în fiecare zi.

Dar, ca să ai o experiență pariziană cât mai autentică, nu pleca din Paris fără să….

…te plimbi de-a lungul Senei și să te oprești pentru o pauză de vin

Recomandarea care ocupă cel mai mare spațiu în #valiza ce se întoarce de la Paris îți spune să te plimbi cât mai mult prin oraș, să descoperi străduțe la întâmplare, să admiri arhitectura Belle Epoque și să te lași acaparat de atmosfera boemă a orașului, dincolo de numărul mare de muzee pe care le poți vizita.

Asta presupune și o plimbare liniștită de-a lungul Senei. Pe ambele maluri ale râului vei găsi anticariate care mai de care mai dispuse să te trimită în secolele trecute, așa încât s-ar putea să te trezești purtat/ă în perioada interbelică, fix ca în filmul Midnight in Paris.

Anticariat Paris

IMG_5537[1]

Dincolo de atmosfera boemă pe care o aduce o plimbare de-a lungul Senei, te vei trezi totuși în mijlocul tinerilor de astăzi, care seară de seară aleg să se întâlnească aici, să socializeze și să savureze un pahar de vin franțuzesc. Am văzut chiar și picnicuri în toată regula, cu păturică, baghetă rumenă, brânză, roșii cherry și multă poftă de viață. Și, vorba aia: when in Paris, do what the locals do. Așa că ne-am pus pe băut vin de Bordeaux pe malul Senei! 🙂

Oameni pe Sena

Vin Bordeaux

bea vin pe Sena

…admiri Turnul Eiffel la apus de la înălțime

Mulți dintre turiști aleg să urce în Turnul Eiffel pentru a vedea orașul de la înălțime. Dar dezavantajul este că din Turnul Eiffel nu poți admira…..Turnul Eiffel. Așa că am găsit locul despre care se spune că se mândrește cu cea mai frumoasă priveliște a orașului. Mă refer la Tour Montparnasse, un zgârie-nor în care îți recomand să urci la apus. Crede-mă, c’est magnifique!

Prețul biletului este 15 euro, iar mai multe informații găsești aici.

Turnul Eiffel la apus

turnul eiffel de la inaltime

…mănânci un croissant pufos cu unt

Oui, le croissant! Un deliciu pur franțuzesc. E un must. A se consuma în fiecare dimineață și ori de câte ori este nevoie!

croissant frantuzesc

…iei la pas străduțele în pantă din Montmartre

Montmartre este probabil locul meu preferat din Paris. Dar îți recomand să ajungi acolo pe cât posibil într-o zi din cursul săptămânii, când nu va trebui să te lupți cu o mulțime de turiști pentru atmosfera boemă a cartierului artiștilor.

Se află pe o colină, străduțele sunt în pantă și de aici ai priveliști minunate asupra orașului. Probabil aceste atuuri m-au făcut să aleg drept favorit cartierul Montmartre. Și, desigur, fabuloasa catedrală Sacre Coeur!

montmartre

Strazi Montmartre

mori de vant Paris

Casa lui Van Gogh

Pictor

Paris Montmartre

…o vezi pe Monalisa

Serios, acum. N-ai cum să n-o vezi pe Monalisa. Deși poate n-ai mari cunoștințe de artă (cum nici eu nu am), cel mai renumit tablou din lume merită măcar 3 minute din timpul tău. La Gioconda și zâmbetul ei misterios te așteaptă în muzeul Luvru, cu piramida sa din sticlă deja devenită simbol. Desigur, Luvru găzduiește multe alte opere de artă (semnate de Vermeer, Rembrandt sau Michelangelo etc.) și vei avea nevoie de ceva timp la dispoziție dacă vrei să le admiri pe îndelete.

Dar, te previn de pe acum: pe Monalisa e bătaie mare, așa că vei găsi întotdeauna în fața taboului o mulțime de turiști entuziasmați să vadă marea capodoperă, de dimensiuni nu tocmai generoase și care mai este și acoperită de un geam antiglonț. Cât timp așteptările tale nu sunt foarte mari, totul va fi excelent. Poate Monalisa îți va face chiar și cu ochiul 🙂

Cetățenii UE sub 26 de ani pot intra gratuit la Luvru. Dacă ai trăit mai mult de un sfert de secol, trebuie să plătești 15 euro. Mai multe info aici.

Piramida Luvru

Monalisa

În magazinul de suveniruri din cadrul muzeului îți poți achiziționa un balsam de buze care arată cam așa. Adică cu buzele Monalisei all over it.

Balsam de buze

…încerci macarons de la Laduree

Franța. Paris. Macarons.

Mai e ceva de zis? Nu spun asta doar pentru că încă mă aflu sub entuziasmul călătoriei, dar chiar au fost delicioase toate prăjiturelele macarons pe care le-am încercat în Paris. Și nu puteam pleca din capitala Franței fără să fac o vizită pe la Laduree, celebrul brand care le-a inventat, devenit faimos pentru ideea de a uni două prăjituri între ele cu cremă fină de diverse sortimente absolut minunate.

Deși sunt ceva mai scumpe decât în alte locuri din Paris, merită fără doar și poate. O cutie cu 6 macarons este 17 euro.

macarons Laduree

Macarons Paris

….admiri vitraliile catedralei Notre Dame

Pe Île de la Cité se înalță o catedrală gotică impresionantă din secolul al XII-lea, fiind considerată cea mai întunecată dintre lăcașele de cult, pentru că lumina se filtrează prin rozetele colorate și creează un efect de  penumbră sumbră. Notre Dame a devenit celebră în toată lumea datorită lui Quasimodo, cocoșatul lui Victor Hugo, care locuia în turnul sudic al catedralei. Apropo de turnuri, trebuie neapărat să urci în ele pentru a te bucura de o priveliște uimitoare asupra orașului.

Mai multe informații despre vizită găsești aici.

IMG_6824

Notre Dame vitralii

Statuete

Catedrala

Catedrala Notre Dame Paris

…te relaxezi în grădinile verzi ale orașului

Da, vei merge mult prin Paris, deci ia-ți pantofi comozi. Dar trebuie să îți acorzi și clipe de relaxare, de care te poți bucura din plin în grădinile orașului. În continuarea vizitei la muzeul Luvru, poți face un popas în Grădinile Tuileries. Sau, într-o altă zi, poți lua o pauză de la odihnă în minunata Jardin du Luxemburg.

Pe lângă acumularea de forțe noi, te vei bucura și de aerul aristocratic al vremurilor de mult apuse, cu regi, regine, opulență și intrigi.

Luvru gradini

Gradinile Luxemburg Paris

Relaxare pe iarba

Gradinile Tuilieries

…savurezi o clătită de la o creperie tradițională

O, da! Une crêpe au jambon, fromage et oeuf! Sau să fie cu nutella și căpșuni? Cum o fi, dar să încerci măcar o clătită în Paris! Și să fie neapărat de la o creperie care le prepară pe loc, pentru că sunt multe tarabe în zonele foarte turistice unde vei primi o clătită obosită reîncălzită. Nu, nu asta îți trebuie!

Creperie

clatita sarata

….traversezi cele mai frumoase poduri de peste Sena

Am povestit mai devreme despre plimbarea pe Sena, dar ne-am oprit la vin și am cam uitat de podurile minunate care traversează râul. Dar, nu-i nimic, recuperăm acum! 🙂

Poate ai auzit că francezii au hotărât acum ceva timp să dea jos miile de lacăte puse de îndrăgostiți pe faimosul Pont des Arts, pentru că nu le mai putea susține greutatea. Ei bine, acum le-am găsit cu doar câteva sute de metri mai încolo, pe Pont Neuf (probabil acesta este mai rezistent!). Prin urmare, dacă vrei să marchezi vizita la Paris, desenează o inimă pe un lacăt și ea va rămâne martor al iubirii voastre pentru posteritate în Orașul Luminilor. Sau până când le vor da iar jos! 🙂

Chiar dacă nu mai are lacăte cu inimi, Pont des Arts rămâne un pod frumos, care atrage romantismul și artiștii orașului. Așadar, n-ai cum să nu vezi măcar un pictor sau un violonist ce cântă cu pasiune, în timp ce traversezi podul către celălalt mal al Senei.

În schimb, preferatul meu este Pont Alexandre III, cel care leagă zona ChampsÉlysées de cea a Domului Invalizilor. Este probabil cel mai bogat ornat și mai extravagant pod din Paris, dar fără să fie de prost gust. Mie îmi place!

lacatele iubirii

podul lacatelor

lacate indragostiti

Pod peste Sena

Iubire Paris

Pod Paris

…răsfoiești cărțile de la librăria Shakespeare&Co.

În Parisul interbelic, Shakespeare&Co. era locul preferat de adunare al artiștilor, scriitori aspiranți, precum Ezra Pound, Ernest Hemingway sau James Joyce. Cea de acum este, de fapt, o altă librărie redenumită de dragul acelor vremuri. Dacă iubești cărțile și lectura, trebuie să treci neapărat pe acolo. Pe mine m-a încărcat cu energie pozitivă locul ăsta!

Librarie Paris

Librarie Paris

…te plimbi pe ChampsÉlysées

O plimbare pe ChampsÉlysées sună foarte elegant, dar pe mine nu m-a dat pe spate, poate și pentru că zona aceea seamănă extrem de mult cu Bucureștiul nostru. Și poate și pentru că am prins o mega ploaie torențială!

Chiar și așa, n-ai cum să pleci din Paris fără să-ți faci ieșirea pe promenadă și să fii în ton cu lumea bună! 🙂

Ploaie pe Champs Elysees

Champs Elysees Paris

Arcul de Triumf

…redevii copil într-o excursie la Disneyland

Excursia de-o zi la Disneyland a fost senzațională! Chiar dacă mă mai mint singură uneori, chiar nu mai sunt copil, însă m-am distrat pe cinste! Asta pentru că, pe lângă întâlnirea cu Mickie, Minnie, Pluto și Winnie the Pooh, există niște atracții în cadrul parcului care sunt strict pentru oameni mari. Adrenalina a fost pusă la mare încercare, dar despre asta povestim într-un articol viitor, când vom scoate din #valiză mai multe sfaturi pentru Disneyland Paris.

Micky si Minnie Disneyland

Winnie the Pooh

Urechi de Minnie la Disneyland

…iei un mic-dejun tipic franțuzesc

Fiecare zi la Paris trebuie să înceapă cu un croissant, un pain au chocolat și o cafea au lait. Ah, și cu siguranță bagheta cu unt și dulceață nu trebuie să lipsească. În asemenea condiții, cum ai putea să ai o zi proastă?

Eu am ales să iau micul-dejun la Angelina într-una din zile. Este un pic cam pricey, dar atmosfera salonului îți dă toate motivele să te convingi că a fost o investiție tare bună! Iar ciocolata caldă de acolo este probabil cea mai bună din lume 🙂

cafea dimineata

mic-dejun salon frantuzesc

mic-dejun frantuzesc

…te pierzi pe străduțele pitorești din cartierul Le Marais

Aici nu mai este nimic de adăugat. Nici hartă nu-ți trebuie. Ci doar curiozitate și entuziasm. Enjoy!

Le Marais

Felinar strada

Strada Le Marais

Bar Paris

…admiri vitrinele marilor branduri franțuzești care au dat stil orașului, precum Chanel sau Louis Vuitton

Probabil bugetul de călătorie nu acoperă și shopping la marile branduri franțuzești. Dar poți, în schimb, admira vitrinele magazinelor de lux la ele acasă. Coco Chanel, spre exemplu, este un personaj care a schimbat istoria modei, a femeilor și chiar și a orașului. Nu uita de asta când treci pe lângă un magazin Chanel! 🙂

Magazine Paris

Magazin Chanel Paris

…vizitezi Galeriile Lafayette și să urci pe terasă, de unde se vede întregul oraș

Sunt multe centre comerciale cu magazine de lux în Paris, dar Galeriile Lafayette sunt de departe cele mai renumite și mai spectaculoase. Nu e nevoie să explic mai multe, imaginile fac o treabă destul de bună.

Nu uita să urci pe terasă, vei avea parte de o priveliște minunată. Și gratuită! 🙂

Galeriile Lafayette

magazin Galeriile Lafayette

Terasa pe acoperis paris

…bei o ciocolată caldă într-o cafenea pe care o frecventau pe vremuri artiștii și scriitorii

În drum spre Paris, am citit Soția din Paris, o carte care are în prim-plan relația lui Ernest Hemingway cu prima lui soție, în perioada în care a locuit în…ai ghicit, Paris. A fost o metodă numai bună de a intra în atmosfera orașului, cu atât mai mult cu cât artiștii din acele vremuri frecventau locuri care încă există și în care poți merge și tu. Așa am ajuns la Les Deux Magots, o cafenea din cartierul Saint-Germain, unde Hemingway venea în mod frecvent să scrie și să socializeze. I-am văzut chiar și locul preferat! 🙂

Cafenea scriitori Paris

Cafenea Paris

Cafea Les Deux Magots

…asculți muzică franțuzească pe treptele de la Sacre Coeur

Un alt loc în care să lași spiritul orașului să te acapareze sunt treptele de la catedrala Sacre Coeur, unde poți asculta muzică franțuzească și admira priveliștea orașului, ce se întinde amplu în fața ochilor tăi. Poate iei și o sticlă de vin să o împarți cu persoana iubită, așa cum am văzut că se procedează, și vei avea parte de niște momente tare romantice! 🙂

Catedrala Sacre Coeur

Pe trepte la Sacre Coeur

Catedrala Sacre Coeur

…faci un picnic la Turnul Eiffel

Iarba verde din fața Turnului Eiffel, la Champ de Mars strigă după tine: picnic! Și, într-un final, n-ai cum să nu cedezi. Faci rost de-o păturică, de o selecție de brânzeturi și mezeluri locale, iei o baghetă rumenă de la cea mai apropiată brutărie, pui în coșuleț niște croissante și o sticlă de vin și ești gata de cel mai romantic picnic din viața ta.

Eu l-am programat pentru ultima zi a călătoriei, în care vremea mi-a stricat în mod intenționat planurile, așa că, până data viitoare, va trebui să mă consolez cu picnicul nocturn de la Turnul Eiffel, care s-a rezumat doar la o sticlă cu vin. Și la persoana iubită! 🙂

Picnic Champ de Mars

Turnul Eiffel

13161083_1207010886000468_844676261_o

…iei cina în Cartierul Latin

Dacă vrei să mănânci bine la un preț decent, mergi în Cartierul Latin. Pe străduțele înguste vei da peste extrem de multe restaurante cu specific franțuzesc, în care poți încerca din preparatele tradiționale, fără să rămâi cu portofelul gol. Tot aici, există și fast-food-uri cu specific oriental sau grecesc, așa că nu vei muri cu siguranță de foame, chiar dacă ai un buget mai redus.

Cartierul Latin

Scoici cu cartofi prajiti

…îți exersezi accentul franțuzesc în timp ce comanzi o baghetă tradițională

Neapărat! Să facem niște mici repetiții: Je voudrrrais une baguette, s’il vous plaît! Yummy, merrrci beaucoup! 🙂

13161519_1207010316000525_558799943_o

…simți atmosfera Belle Epoque

Asta nu e greu deloc în Micul București. Atmosfera perioadei Belle Epoque este peste tot!

Paris interbelic

stil Belle Epoque

Ne-am înțeles, așa-i? Nu pleci din Paris fără să ții cont de sugestiile din #valiză, da?

Până la următorul episod parizian,

à bientôt!

Carusel Turnul Eiffel


Cristina Stoica

Absolventă de PR şi Turism, cu o dorinţă imensă de a explora fiecare colţ al lumii. Iniţierea unei conversaţii despre călătorii cu mine poate fi un angajament pe termen lung, căci ador să povestesc despre locuri, oameni şi culturi diverse. Şi nu mă prea pot opri!

Comentarii

  1. Georgeta Diculescu a scris: 03 Mai 2016 - 22:48

    Aceasta minunata descriere , mi-a creat senzatia ca, parca am fost si eu acolo. Iti multumesc din nou pentru frumoasele tale articole, care imi umplu sufletul de bucurie si de dorinta de a vizita si eu ,cat mai curand, acele locuri !

    • Cristina Stoica Cristina Stoica a scris: 05 Mai 2016 - 23:56

      Ma bucur tare mult ca am reusit sa redau, macar intr-o mica masura, atmosfera Parisului. Va pup

  2. Dap, foarte frumoasa excursia ta (si pozele), si mi-a placut si ce am citit 😉 Abia astept sa ajung si eu pe-acolo acum, hehe.

    • Cristina Stoica Cristina Stoica a scris: 05 Mai 2016 - 23:57

      Laura, ma bucur ca ti-a placut sa calatoresti virtual #cuValizalaParis. Sper sa ajungi si tu cat mai curand! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *