Ce am aflat de la eTravel Conference 2015? Printre altele, că industria turismului trebuie să se adapteze în timp record la tendințele în tehnologie dacă vrea rezultate (chiar dacă profitabilitatea nu apare foarte curând), că review-urile sunt extrem de importante și că, în momentul de față, toate privirile sunt ațintite către zona de mobile. Mobile, mobile, mobile. Poate cel mai folosit cuvânt al zilei. #Mobile

9 a.m. Trafic infernal. Ajung  primii invitați, sosesc întâii speakeri. Sala de la Crowne Plaza Hotel se umple ușor-ușor. Manafu își aranjează șapca deja celebră și se pregătește să modereze conferința, alături de marketerul Mădălin Măncilă. Din hol, se aude zgomotul lingurițelor peste porțelanul ceștilor de cafea. Se reîntâlnesc oameni din industrie, se flutură în toate direcțiile cărți de vizită. Start!

 IMG_9071

Speech eTravelConference Travelport

Vom scoate din #valiză câteva prezentări și informații care mie mi-au atras atenția, #casăvedemcemaienou. Nu că n-aș fi capabilă să mă întind la infinit cu toate subiectele dezbătute de către toți speakerii (prietenii știu ce spun), dar nu cred că vrei să îți iei liber o zi de la serviciu pentru asta, nu? 🙂

Dragoș Anastasiu, Grupul Eurolines

Proaspăt investitor al resortului Green Village, Dragoș Anastasiu a indicat trei produse cu care România ar putea forma o chintă roială din punct de vedere al exploatării potențialului turistic la nivel internațional. Sau măcar full house. Fie, trei perechi! 🙂 Este vorba despre Delta Dunării, Transilvania și București, un produs de city-break extraordinar. Sunt total de acord, dar important e să nu recurgem sub nicio formă la bluff, zic eu.

Apropo de asta, Transilvania tocmai a fost declarată de către Lonely Planet no.1 în topul regiunilor de vizitat în 2016. Yey, that’s the spirit! 🙂 

Google România

Studiu Google România

Google România a venit cu un studiu interesant prezentat de Ana Sipciu (Industry Manager) , raportat la turistul român de proveniență urbană, de peste 18 ani și cu cel puțin o călătorie la activ în ultimele 12 luni.

Nu este pentru nimeni o surpriză că în România apare o sezonalitate specifică, astfel că sezonul de vară este la ani lumină depărtare de celelalte în preferințele consumatorilor români de călătorii, urmat de sezonul primăvăratic.

Motivele din spatele călătoriei propriu-zise? Soare, mare, fetițe goale. Ca în piesa oldie but goldie a celor de la Valahia. Altceva? Masaj, unghii în stil french și împachetări în ciocolată, adică wellness. Mai apare și dorul de familie, dar și dorința de distracție, că doar românul este party animal, nu? 🙂  Pe baza acestor date, se pot crea experiențe personalizate și ar fi bine să se întâmple treaba asta.

De ce aleg românii să cumpere vacanțe în online? Pentru că pot face achiziția oricând, la orice oră și de oriunde. Adică și duminică la ora 22:35, între două episoade din Game of Thrones, în timp ce mănâncă înghețată cu caramel în dormitor. Și pentru că pot obține un preț mai avantajos. Și datorită review-urilor pe care le au aici la îndemână.

De ce fug românii de achiziționarea vacanțelor în online? Pentru că încă sunt extreeem de circumspecți cu privire la securitatea datelor cardului, în special cei din generațiile mai înaintate în vârstă. Și pentru că informația de pe site-uri poate fi prea copleșitoare pentru cei care nu sunt obișnuiți cu consumul selectiv de info (aici se recomandă aplicarea unor filtre, pentru simplificarea lucrurilor). Și pentru că au avut bad luck și experiențe anterioare negative. Și pentru că sunt destul de conservatori din fire, de aceea le este tare greu să renunțe la interacțiunea face-to-face din agențiile de turism. Pe cine mai întreabă de trei ori dacă au minibar în cameră? Și cine îi mai asigură că stau pe prima banchetă din autocar? 🙂

Tripadvisor.com

despre Tripadvisor

Tripadvisor a fost reprezentat de Mariya Lukavska, CPC pe Europa de Est, care ne-a povestit cum site-ul se află în zona de content business de 14 ani și a ajuns la momentul actual la 220 milioane de review-uri.

După cum spuneam, apare în scenă, cu toate reflectoarele ațintite asupra sa, mobilul. Și în cazul Tripadvisor, 50% din traficul global este adjudecat de acesta, care are o creștere anuală de 100%, se pare. Interesant este că achizițiile de pe mobil sunt corelate cu călătorii mai activi, cu trei sau mai multe călătorii pe an.

Alte statistici ale Tripadvisor.com

Statistici tripadvisor

IMG_9133 IMG_9132

Tripadvisor în România

Tripadvisor în România

La o privire aruncată prin lupă, ies la iveală 700 000 click-uri pe ofertele hotelurilor (desktop only), in care doar 16% trafic de pe mobil, cu o evidentă variație sezonieră la mijloc.

În Top 10 destinații preferate de români în 2015, pe primul loc se clasează România, de unde se deduce un potențial domestic destul de ridicat din punct de vedere turistic. Pentru mine este o surpriză, pentru că românii nu prea sunt prieteni cu review-urile, de unde rezultă că nu au așa mult material de studiu pe Tripadvisor.com. Altfel, mi s-ar părea puțin ciudat să ne ghidăm după părerile unor străini despre țara noastră, mai ales că background-ul cultural poate fi extrem de diferit. Poate privesc lucrurile dintr-un unghi greșit, dar ceva îmi dă cu virgulă.

În schimb, topul orașelor despre care românii se documentează este condus de Viena, Barcelona și Londra, fără vreo urmă de sezonalitate implicată. Aici lucrurile par mult mai plauzibile, din punctul meu de vedere.

Pentru că ceea ce ne interesează și mai tare este fluxul de turiști străini din țara noastră, Tripadvisor ne spune că cei care citesc despre hotelurile, restaurantele și atracțiile turistice din România provin cu preponderență din Marea Britanie, SUA, Italia și Germania.

Anca Pavel-Nedea, noul președinte al Autorității Naționale pentru Turism

Chiar dacă s-a vorbit mult din punct de vedere strategic și mai puțin punctual, am înțeles că ANT se va axa pe termen scurt pe impozitul specific, pe reanalizarea și ajustarea legii turismului și pe deblocarea voucherelor de vacanță. Pe termen mediu spre lung, se vizează înființarea unei școli de turism naționale, cu sprijinul ANOFM (Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă) implicată drept beneficiar, dar și al Ministerului Educației. Chiar sunt curioasă care vor fi demersurile în îndeplinirea acestui obiectiv strategic. Și cam ce înseamnă termen mediu spre lung.

Răzvan Pascu, Travel Communication România

Răzvan ne-a povestit în cadrul panelului Travel Online 360 de ce este important un blog de companie. Pentru că ajută la creșterea vizibilității brandului, pentru că indexează site-ul mai ușor în Google, pentru că vorbim despre un conținut încă ieftin și, aș adăuga eu, pentru că este o formă de inbound marketing prin care clienții aleg în mod deliberat să intre în contact cu brandul, datorită conținutului atractiv.

Ceea ce mi-a plăcut a fost că Răzvan a venit cu exemple concrete din #valiza cu strategii a Travel Communication Romania, agenția de PR& Marketing pe care o deține. Așa am aflat că echipa lor s-a trezit dis-de-dimineață pentru a merge să cunoască personal clienții Eurolines, înainte de plecarea într-o cursă. În acest mod și-au dat seama că, dacă ar fi abordat teme despre destinații turistice pe blog, ar fi fost ca și cum i-ai oferi la prânz rulouri de sushi înfășurate în foi de alge marine unui om simplu, care n-a ieșit niciodată din tiparele culinare și care vrea doar să se sature cu o ciorbă bună de perișoare. De ce? Pentru că oamenii înâlniți în autogară se duceau în mare parte la muncă în străinătate, pentru că aleseseră autocarul în detrimentul avionului din considerente de preț și pentru că motivul călătoriei lor era departe de zona de leisure. Astfel, au ales să vorbească despre chestiuni mai utile, precum cele mai eficiente modalități de transfer bancar, despre limitele de greutate ale bagajelor sau despre ofertele de roaming ale firmelor de telefonie mobilă. Adică au creat conținut atractiv pentru clienții Eurolines.

Un alt exemplu care mi-a atras atenția a fost proiectul #UnAnHaiHui. Pe scurt, o angajată a Tui TravelCenter și-a convins șefii că ar fi frumos să o trimită un an prin lume. Anca, n-ai vrea să organizezi un training cu metode de persuasiune? 🙂  Prin acest proiect, grupul Eurolines și-a propus să inspire oamenii să călătorească. Și să îi aducă mai aproape de brand. Și le-a cam reușit, zic eu.

Cam așa arată harta #UnAnHaiHui.

unanhaihui

Și cam așa arată selfie-ul cu Răzvan!

Etravel Conference networking

Am mai aflat că travel boutique-ul de pe Calea Victoriei al celor de la Perfect Tour aduce rezultate în rândul clienților cu venituri mari și foarte mari. Și că Accent Travel & Events are o aplicație adresată clienților corporate pentru gestionarea mai eficientă a călătoriei (ora de check-in, boarding pass etc.). Și că există platforma ROBELO, care cuprinde hoteluri de dimensiuni mici și medii din România, plus vile și pensiuni, prin care se promovează autenticitatea și locuri mai degrabă din categoria off the beaten track (doar că nu găsesc niciun fel de informație pe nicăieri despre acest subiect-what am I doing wrong?).

Pe final, am umplut #valiza cu o groază de sfaturi de SEO (Search Engine Optimization) și PPC (Pay-per-Click) și am aflat mai multe din zona geeky a turismului, în termeni de optimizare a unui website, pe care le voi aplica și eu cu siguranță cât de curând.

Ah, da. Și ne-am mai și distrat puțin! 🙂

IMG_9173

11063768_1664606307155807_1218520426423243318_n

IMG_9177

IMG_9037

Concluzia mea? România este încă o piață turistică conservatoare, cu consumatori care preferă în mare parte interacțiunea reală cu agentul de turism. Ca cifre, în București doar 30% din totalul rezervărilor au loc în online, comparativ cu Praga 65% sau Paris 95%. Dar trebuie să privim în perspectivă și să observăm cum se apropie în viteză tinerii, viitorii consumatori de bază, care cu siguranță vor cumpăra vacanțe din confortul canapelei, pentru care review-urile și experiențele altora contează foarte mult în procesul de informare și care vor vrea în mod cert experiențe personalizate. În special pe mobil.

Domnul cu compania de big data (stocuri uriașe de date despre fiecare dintre noi) Toedt, Dr.Selk &Coll.GmbH  a venit cu un citat care mi s-a părut extrem de potrivit ca rezumat al întregii conferințe.

Citat Charles Darwin

P.S. Evenimentul a fost organizat de echipa Evensys.

Absolventă de PR şi Turism, cu o dorinţă imensă de a explora fiecare colţ al lumii. Iniţierea unei conversaţii despre călătorii cu mine poate fi un angajament pe termen lung, căci ador să povestesc despre locuri, oameni şi culturi diverse. Şi nu mă prea pot opri!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.