Ai cameră cu sea view. Dar primul lucru pe care îl vezi dimineața nu este răsăritul, ci semnul notificărilor de pe Facebook. Te duci la micul-dejun și îți aranjezi farfuria pentru o poză de pus pe Instagram și îți lași o notă mintală, să nu cumva să uiți să folosești hashtagul #breakfastlover. La piscină te gândești la ce descriere să pui pozei cu palmieri pe fundal, iar zece minute mai târziu, în loc să te bucuri de briză, te trezești verificând cine ți-a dat like.

Nu te contraria încă, trebuie să citești și partea în care spun că eu sunt prima care se încadrează în categoria asta. Cel puțin, eram până acum. Sunt întru totul de acord că offline is the new luxury, ceea ce înseamnă că trebuie să ne străduim tot mai mult să păstrăm o balanță în viața noastră. Să dedicăm mai mult timp oamenilor din jurul nostru, să acordăm mai multă atenție realității din fața propriilor ochi, să nu uităm să ne bucurăm de lucrurile simple.

Crede-mă, e cu atât mai greu atunci când ai un proiect căruia te-ai dedicat total și vrei să împarți și cu alți călători momentele pe care le trăiești. Însă, personal, consider că este mult mai important să mă bucur de locuri și experiențe pe îndelete, pentru ca mai târziu să pot relata într-un mod cât mai autentic călătoria pe blog. De aceea nu vei vedea exagerat de multe story-uri pe Instagram din călătoriile mele, de la fața locului. Pentru că sunt mai preocupată de THE STORY și, cu riscul de a nu fi absolut tot timpul prezentă în online, o să îndrăznesc să fiu 100% prezentă în viața mea. Bine, bine..89%! 🙂

Mi-a plăcut dintotdeauna să fac poze și să imortalizez momentele frumoase dintr-o călătorie. Dar uneori mă simt în situația dificilă de a alege între a explora și simți cu adevărat un loc și a-l vedea mai târziu, în poze. De aceea, am hotărât ca uneori să uit de aparatul foto, de telefon, de tehnologie în general, și să mă bucur de timpul petrecut cu oamenii cu care călătoresc, de sunetul valurilor, de conversații simple cu localnicii, de libertatea și euforia care te încearcă atunci când ajungi într-un loc nou.

Nu trebuie să ai neapărat poze pe colac-unicorn la piscină ca să te întorci din vacanță cu amintiri frumoase. Și nici sute ori mii de like-uri la pozele postate, mai ales dacă ai stat ore întregi în lobby-ul hotelului ca să prinzi wifi-ul. Îți promit că n-am devenit hateriță peste noapte, însă am observat tot mai mult presiunea de a fi tot timpul online în vacanță, iar asta uneori îți răpește din bucuria de a fi acolo. Or, scopul inițial al unei călătorii (pe leijăr, I mean) era să luăm o pauză de la viața noastră de zi cu zi, nu? Iar, dacă nu mă înșel, cam rupem în două rețelele de socializare zilnic.

Eu aștept totuși să apară drona aia care gravitează în jurul meu pe modul auto și îmi face poze încontinuu, fără ca eu să mai stric momentele frumoase scoțând aparatul foto din geantă și alungând spontaneitatea. Nu ar fi cea mai tare invenție ever? Adică, picture this:  atunci când Claudiu o să mă ceară în căsătorie la o cină romantică pe plajă, eu o să mă pot bucura de cel mai emoționant moment, fără să îl întrerup în niciun fel, și o să am și poze după, care vor fi, pe deasupra, încărcate de sentimente și autenticitate!

Lăsând speranțele deșarte la o parte, în final, fiecare își trăiește vacanțele cum vrea. N-o să vin eu acum să-i dau nimănui lecții de viață, în special că încă sunt în varianta Beta cu a mea 🙂 . Îmi permit să mai adaug doar atât:

Nu uita să descoperi. Să te bucuri. Să simți. Să te deconectezi. Să lași călătoriile să te schimbe.

Nu uita să trăiești.

Absolventă de PR şi Turism, cu o dorinţă imensă de a explora fiecare colţ al lumii. Iniţierea unei conversaţii despre călătorii cu mine poate fi un angajament pe termen lung, căci ador să povestesc despre locuri, oameni şi culturi diverse. Şi nu mă prea pot opri!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.