Dragă călătorule, deja știi de ceva vreme că #valiza s-a mutat la Londra. Pe cale de consecință, am primit multe întrebări în ultima perioadă legate de prețurile din capitala londoneză, de chirii, de transport, de conturi bancare și de stilul de viață, în general. De aceea, m-am gândit să scriu acest articol cu informații utile, care să îi ajute pe cei care se gândesc să se mute mai aproape de Big Ben.

Unde stai

Înainte de toate, trebuie să te acomodezi cu prețurile. Și e nevoie de ceva exercițiu pentru asta, căci chiriile din Londra sunt, într-adevăr, înfricoșător de scumpe. Noi avem un studio în Wimbledon (adică nu foarte aproape de centru) pentru care plătim 1150 de lire lunar, cu toate facturile incluse.

Pentru a închiria un studio, un apartament sau o simplă cameră, există două variante: prin agenție sau direct la proprietar/ landlord. Pe Rightmove vei găsi în mare parte oferte ale agențiilor, în timp ce pe Gumtree vei vedea și anunțuri ale proprietarilor/landlorzi-lor.

Din păcate, dacă abia te-ai mutat în UK, va fi tare greu să găsești un studio sau un one bedroom apartment, mai ales dacă nu ai încă job. Peste tot sunt cerute referințe de la foștii landlorzi, dovezi ale facturilor de utilități plătite și adeverințe de salariat. Până la urmă, nu este nimic exagerat în toată chestiunea asta, însă un nou-venit se va vedea dezavantajat din start, dacă nu are cel puțin 6000 de lire pentru a plăti 6 luni în avans. Însă noi suntem dovada că se poate, pentru că am avut norocul să ne găsim un studio din a treia zi în Londra, fără să avem joburi sau referințe.

De reținut că prețul afișat pe site-urile cu proprietăți de închiriat nu include de cele mai multe ori Council Tax (care e cam 100 de lire pe lună) și nici facturile de apă, căldură, electricitate etc. Ia asta în calcul atunci când decizi că îți place un apartament care pare să se încadreze în bugetul tău. Mai mult, majoritatea landlorzilor/proprietarilor îți vor cere încă o lună de plată în avans, iar agențiile au multe alte taxe pe care va trebui să le achiți (spre exemplu, pentru procesarea referințelor). Prin urmare, asigură-te că ai citit toate detaliile înainte de a te entuziasma!

#Sfat din valiză: nu plăti nimic în avans fără să vezi proprietatea. Chiar dacă piața imobiliară din Londra este extrem de dinamică și poate să ți-o ia oricând altcineva înainte, nu merită să îți asumi riscul. Doar văzând cu propriii ochi cartierul, amplasarea, condițiile reale și caracterul landord-ului vei putea ști că este o decizie bună. Mai mult, citește contractul, cunoaște-ți drepturile și nu te lăsa înșelat!

Dacă visezi să îți cumperi o casă la Londra, va trebui să fii genul de persoană care nu știe exact câți bani are în cont. Și nu pentru că este prea gol! Prețurile imobiliarelor îți taie speranțele de a fi în viitorul apropiat proprietarul vreunui apartament, chiar și cu un singur dormitor, căci sub 300 000 de lire nu prea găsești nimic. Ah, ba da: am văzut la un moment dat un garaj care era 100 000 de lire!

Desigur, există varianta împrumuturilor și mai e ceva care se numește shared ownership, adică poți cumpăra proprietatea în etape. Dar nu-ți imagina că e chiar simplu să obții un împrumut sau să îți cumperi apartamentul în rate. Pentru cea de-a doua opțiune trebuie să câștigi cel puțin 50 000 de lire pe an, un salariu pe care îl vei obține abia după ceva ani de experiență (dacă nu ești IT-ist).

casa la Londra

Căutarea unui job

Dacă ai reușit să îți găsești un job din România sau este vorba despre transferul la sediul din Londra al firmei la care deja lucrezi, felicitări. A fost simplu! 🙂

În caz contrar, va trebui să te prezinți la câteva interviuri, până să găsești o variantă potrivită atât din punctul de vedere al pregătirii tale profesionale, cât și al salariului și al mediului de lucru.

Cele mai multe joburi sunt postate pe Reed și Indeed însă există multe alte site-uri care te pot ajuta, inclusiv unele specializate pe un anumit domeniu, precum marketing, în cazul meu. LinkedIn este, de asemenea, foarte util în căutarea unui job, mai ales că în UK este mult mai folosit decât în România.

În Marea Britanie există multe, foarte multe companii de recrutare. De aceea, unele joburi sunt postate prin intermediul acestora și va trebui să te prezinți inițial la sediul lor, să dai niște teste și să te includă în baza lor de date. De cele mai multe ori, recrutorii îți vor induce ideea că tu ești candidatul preferat pentru un anumit post. Însă, în realitate, vor doar să îți dea încredere în tine pentru a avea o prestație bună la interviu. Până la urmă, toți candidații sunt aleși de ei, așa că ceea ce își doresc cel mai mult este să își păstreze o imagine bună în fața colaboratorilor. Tu trebuie într-adevăr să prezinți cea mai bună versiune a ta la interviu, însă nu te baza neapărat pe ceea ce îți spun recrutorii.

Mai mult, nu te aștepta ca procesul de recrutare să fie foarte rapid. Totul durează, în special pentru că poți da mai multe interviuri în cadrul aceleiași companii. Cu cât începi să aplici mai repede la job-uri, cu atât ai mai multe șanse să te angajezi într-un timp mai scurt. Știu, e ceva ce ar spune Hagi, însă ceea ce vreau să subliniez este că nu trebuie să mizezi doar pe câteva variante și că ar trebui să aplici la toate joburile care ți se par potrivite pentru pregătirea profesională. Crede-mă, știu ce zic, am aplicat la foarte multe joburi!

Interviurile vor fi cu două sau mai multe persoane din cadrul companiei, așa că așteaptă-te la mai multe perechi de ochi care să te analizeze. Pregătește-te și pentru cele mai irelevante ori ciudate întrebări, astfel încât să fii capabil să oferi cele mai diplomate răspunsuri. Eu am fost întrebată la unul dintre interviuri despre cum aș vrea să fiu amintită după ce mor.(????) Din păcate, de multe ori nu este vorba neapărat despre sinceritate în interviuri, pentru că lasă loc de interpretări, ci mai degrabă de răspunsuri pe care panelul de recrutare vrea să le audă.

#Sfat din valiză: nu aborda subiectul salariului dacă nu ești întrebat despre asta. Procesul de recrutare începe cu un apel telefonic, moment în care ți se vor verifica pretențiile financiare ( da, e întrebarea aia standard de genul In terms of salary…what are your expectations? ). Dacă ești chemat la interviu, automat te încadrezi în bugetul companiei pentru jobul respectiv, așa că ești eligibil. Aparent, să discuți despre bani în cadrul unui interviu e undeva la categoria DONTs, așa că ar fi util să ții minte asta.

City of London

National Insurance Number

Imediat ce ajungi în UK trebuie să te programezi pentru NINO (National Insurance Number). Fără acest document nu poți lucra legal în Marea Britanie, așa că trebuie să acționezi rapid, mai ales că programările nu se fac de pe-o zi pe alta.

Pentru a putea suna la numerele de aici, trebuie să ai deja o adresă la care locuiești, așa că problema cazării are prioritate. Vei fi întrebat niște chestiuni generale, precum data intrării în UK, de cât timp locuiești la adresa curentă, unde ai stat înainte etc. Vei fi programat la cel mai apropiat centru, unde trebuie să te prezinți pentru a răspunde unor întrebări de rutină și a semna niște documente. Peste încă vreo două săptămâni vei primi și NINO prin poștă, cu care poți primi salariul legal în Marea Britanie.

Deschiderea unui cont bancar

Uite o altă poveste amuzantă: va trebui să aștepți o perioadă până să îți poți deschide un cont bancar. Asta pentru că ai nevoie de două proofs of address (dovezi de adresă), în general facturi primite prin poștă. Dacă te angajezi, vor accepta și employment letter (adeverința de salariat), așa că s-ar putea să fie mai simplu.

Eu am fost de 5 ori la bancă până să reușesc să îmi deschid un cont, pentru că doar Claudiu era trecut pe facturile de la apă, curent și internet.

În ciuda faptului că este frustrant, va trebui să te conformezi și să ai răbdare. Morala: dacă te muți cu cineva, asigură-te că ambele nume sunt trecute pe facturi atunci când vă faceți cont pe site-urile companiei de apă, electricitate etc. O să scapi de multe bătăi de cap.

lire englezesti

Transportul

Un alt subiect dureros este prețul transportului în Londra. Orașul este împărțit în zone de la 1 la 6 (mai sunt încă trei în afara orașului), astfel că vei plăti în funcție de numărul zonelor pe care le tranzitezi/vizitezi. Așa cum probabil te așteptai, zona 1 este cea mai scumpă.

Ai nevoie de un Oyster card care, în forma lui fizică (și gol), costă 5 lire. Vei putea pune bani pe el în caz că ai nevoie să călătorești doar uneori în unele zone și poate fi încărcat și cu un abonament lunar. Spre exemplu, un abonament pentru toate mijloacele de transport ( metrou, autobuz, tren) pe zonele 1-3 costă 148 lire pe lună. Să nu mai transformăm în RON, zic! Mai multe prețuri găsești aici.

#Super sfat din valiză: înregistrează-ți Oyster cardul pe site-ul TfL. Dacă îl pierzi, vei putea să îți transferi banii pe alt card și nu va fi atât de tristă situația. E drept, vei da alte 5 lire pe un card nou, însă măcar nu vorbim despre sute, nu? Evident, eu l-am pierdut deja o dată și mi-am învățat lecția asta valoroasă!

Vestea bună este că Londra e extrem de bine conectată prin intermediul liniilor de underground, overground, tren și autobuze. E clar că ai multe variante să ajungi din punctul A în punctul B si pentru asta merită tot respectul autoritățile londoneze. Nu degeaba aici se află și cel mai vechi metrou din lume!

Vestea proastă este că Londra e un oraș extrem de aglomerat, în special la orele de vârf. De aceea, uneori s-ar putea să n-ai loc să urci în primul metrou sau va trebui să ai răbdare când trenul staționează din cauza unui pasager care a tras semnalul de alarmă într-un alt tren din stația următoare. Din fericire, noi cei din București suntem cumva obișnuiți cu aglomerația din mijloacele de transport, așa că acomodarea e mai ușoară. Dacă vii, în schimb, dintr-un loc mai liniștit, Londra ți se va părea un haos total.

În weekend, metroul circulă non-stop pe anumite linii. În restul săptămânii, totul se închide la miezul nopții, existând, în schimb, o mulțime de autobuze de noapte.

Știu că și la capitolul blocajelor în trafic suntem campioni în București, dar chiar e cazul să uiți de mașină dacă vrei să te muți în capitala londoneză. Poate doar dacă vrei să te ocupi cu Uber în timpul liber, ar fi singura explicație validă! În rest, nu cred că vrei să te trezești blocat pe vreo arteră a Londrei, în loc să fii în metroul super-aglomerat care te duce de 10 ori mai repede acasă. Ca să nu mai spun că trebuie să plătești o taxă dacă vrei să intri cu mașina în centru în cursul săptămânii. În plus, la Londra merg cu metroul și directori de companie!

Cea mai bună soluție? Ia-ți o bicicletă și fentează atât aglomerația, cât și prețurile de la metrou! 😊 În zona în care lucrez eu trebuie să mă feresc de mai multe biciclete dimineața decât de mașini. Îți spun sigur, funcționează ideea asta, atât timp cât nu locuiești chiar la 15 kilometri de serviciu!

mind the gap

intersectie Londra

Londra Liverpool St Station

Sistemul medical

Dacă tot plătești atâtea taxe, măcar este gratuit sistemul medical. Nu l-am testat încă, așa că nu pot vorbi din experiență, însă bănuiesc că ar trebui să fie niște condiții satisfăcătoare. Ceea ce am auzit, în schimb, este că s-ar putea să găsești greu o programare. Revin cu detalii despre acest subiect sau aștept ajutor de la cititorii care locuiesc în UK! 😊

Un lucru este sigur: de îndată ce te-ai mutat, trebuie să te înscrii la un GP (General Practitioner) din zona în care locuiești. Practic, e nevoie să ai un medic de familie cu care să ții legătura în permanență. Chiar zilele trecute am văzut la metrou pe un panou că există chiar o aplicație prin care poți găsi GPs, așa că situația este destul de avansată.

Sistemul educațional

E suficient să te uiți pe un top al universităților din întreaga lume pentru a-ți da seama că Marea Britanie are unele dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior. E drept că cele mai faimoase sunt cele din Cambridge și Oxford, însă și în Londra vei găsi universități din top 20 în lume, precum UCL, Imperial College of London și Kings College (s-ar putea să fie pe 23, dar înțelegi ideea – iar eu sunt subiectivă! 🙂 ).

În mod evident, sistemul educațional de calitate nu se rezumă doar la universități, așa că, dacă ai copii, viitorul sună bine! 

Studenta la Londra

Siguranța

Deși este un oraș mare, Londra mi se pare o metropolă sigură. Exceptând unele cartiere ceva mai îndoielnice prin care n-am avut treabă până acum, nu prea ai de ce să îți faci griji pe nicăieri prin oraș. Chiar și noaptea este destul de multă lume pe stradă, în special în weekend, când pub-urile sunt pline până târziu.

Desigur, există întotdeauna riscul unui atac terorist și trebuie să ne asumăm această realitate. Însă în Londra locuiesc aproape nouă milioane de oameni. Sincer, ar trebui să se mute toți sau să trăiască guvernați de această teamă?

Londra Victoria Station

Vremea

Surprinzător, la Londra nu prea plouă. Vorbind din experiența mea de până acum, de cele mai multe ori când a plouat, n-a fost nevoie să îmi folosesc umbrela, fiind în mare parte niște precipitații complet inofensive. Mai mult, de când ne-am mutat în august și până în octombrie chiar am avut parte de mult soare. Însă, ce-i drept, în lunile de iarnă, cerul a căpătat un aspect cu adevărat apocaliptic, iar vântul aspru face să pară mai frig decât este de fapt. Paradoxal, deși mi s-a spus că la Londra nu ninge niciodată, tocmai când m-am întors din România la începutul lunii decembrie am avut mari șanse să nu mai ajung la timp din cauza ninsorii care a închis aeroporturile din capitala Marii Britanii. Da, oamenii chiar au fost luați prin surprindere și se panichează imediat când văd trei fulgi de zăpadă.

Ce-i drept, cred că sunt singurii fulgi pe care îi voi vedea într-o lungă perioadă de vreme, iar despre grade cu minus nu prea poate fi vorba. E clar că e nevoie să fie o balanță undeva, având în vedere că vara pare să țină doar 2 săptămâni!

Oricum, ceea ce trebuie să reții este că ploaia e un mit la Londra. Dar mai bine revin cu impresii anul următor, după ce o să fi trecut prin toate anotimpurile cum se cuvine! 😊

cladiri birouri Londra

Oamenii

Cu siguranță în restul Marii Britanii sunt mulți extremiști care au votat pentru Brexit și care emit judecăți de valoare bazându-se pe prejudecăți. Însă Londra este un oraș extrem de multicultural, unde britanicii sunt chiar în inferioritate numerică. De fapt, rareori găsești pe cineva care să nu aibă măcar un bunic de vreo altă naționalitate. Spre exemplu, una dintre colegele mele britanice de la birou are un arbore genealogic extrem de divers: mama ei este din Irlanda, iar tatăl din Gaza.

Da, oamenii sunt foarte politicoși. Însă nu neapărat într-un mod superficial, așa că nu-ți face griji- îți vei face prieteni cu ușurință. Mai mult, nu te vei simți marginalizat atât timp cât bariera lingvistică nu impune mari probleme.

#Sfat din valiză: pregătește-te psihic pentru accentul care îți va face ceva probleme inițial. Chiar dacă vorbești foarte bine engleză, la început s-ar putea să te simți copleșit de diferențele de pronunție dintre engleza britanică și cea americană. Nu-ți face griji, cu timpul vei reuși să râzi la glume pe care chiar le înțelegi!

Stilul de viață al londonezilor este, așa cum te așteptai, puțin diferit de al nostru. În primul rând, se pune mare accent pe sport și pe recreere, de aceea vei găsi întotdeauna un parc în apropiere de locuința ta. Sunt și extrem de multe săli de fitness, de înot, terenuri de tenis (mai ales în Wimbledon), așa că nimeni nu are scuză pentru sedentarism. 

Unii londonezi, în special cei care au copii, nu lucrează vinerea. Da, da, ai citit bine, săptămâna lor se încheie joia pentru a avea mai mult timp de relaxare în weekend. Și îți vei da seama clar că a venit weekendul, pentru că n-ai loc să arunci un ac în pub-uri vineri seara, iar atmosfera este cu adevărat festivă. Pe scurt, oamenii știu să se bucure de zilele libere pe care le au – deși nu cred că își amintesc în general prea multe despre seri!

pub-uri Londra

londonezi bere

Prețurile din Londra

Din fericire, mâncarea are cam aceleași prețuri ca în România. În traducere liberă, mai toată lumea își permite să mănânce decent, chiar dacă câștigă numai salariul minim pe economie. E drept, carnea pare să fie puțin mai scumpă, dar ai varianta de a deveni vegetarian 😊. În funcție de cât de mult gătești acasă și de cât de mult mănânci în general, cumpărăturile săptămânale pot fi undeva la 50-70 de lire pentru două persoane. Dar chiar dacă nu îți iei pachet la serviciu, găsești variante pentru masa de prânz între 3 și 5 lire în supermarketuri sau în locuri precum Pret a Manger ori EAT. Sau în piețe cu preparate din toate colțurile lumii!

Dintre supermarketuri, Morrison’s și Waitrose oferă printre cele mai bune produse ca raport calitate/preț, în timp ce Tesco și Sainsbury’s mai au de lucrat la ambele criterii – evită-le în special pe cele Express. Marks & Spencer are produse private label de mai mare calitate, însă, așa cum îți imaginezi, și prețurile sunt mai ridicate. Ideal ar fi să identifici câteva supermarketuri bine poziționate în apropiere de casă și să faci cumpărăturile în funcție de prețurile cele mai avantajoase, chiar dacă asta înseamnă să iei unele produse dintr-un loc, iar pe celelalte din altul. În realitate, nu prea vei avea timp de așa ceva, te asigur!

fish and chips Marea Britanie

Dacă vrei să mănânci într-un pub sau un restaurant, situația se schimbă puțin, comparativ cu România. Un fel de mâncare costă undeva între 10 și 15 lire, la care trebuie să adaugi prețul băuturii. Calculele le faci tu! 😊 Un pint de bere în pub costă 4-5 lire, deci weekend-urile în Londra pot fi destul de costisitoare.

Prețul unei cartele de telefon cu 6GB de net este în jur de 15 lire, prețul unui abonament la sală între 30 și 70 de lire pe lună, iar abonamentul la internet este cam 40 de lire. Fără îndoială, viața este mult mai scumpă în Londra, comparativ cu alte locuri din Marea Britanie. Însă și posibilitățile sunt mai numeroase!

Bilete de avion ieftine

Dacă iubești să călătorești, mutarea la Londra va aduce și alte beneficii financiare. Din capitala Marii Britanii există multe zboruri ieftine, comparativ cu cele cu plecare din București. În special în fostele colonii britanice poți ajunge mult mai ușor, pentru că relațiile comerciale s-au păstrat și, pe cale de consecință, biletele de avion sunt mai avantajoase la preț. Din Londra până în New Delhi biletul costă în jur de 300 de lire, în timp ce până la New York avionul costă puțin peste 200 de lire.

Despre Spania nici nu mai vorbim. Poți ajunge aproape gratis în Mallorca și Ibiza, dar ofertele all inclusive de 200 lire sunt chiar mai avantajoase în acest caz. Să vedem cum va evolua situația după Brexit, nu? Dacă te-ai mutat deja în UK și vrei să fii la curent cu ofertele DIY, urmărește-i pe cei de la Holiday Pirates.

Și, dacă tot suntem la capitolul călătorii, probabil te-ar interesa să știi că în Marea Britanie vei primi minimum 20 de zile de concediu anuale, la care se adaugă 8 sărbători legale. Nu este prea mult, însă unele companii plusează în oferta de angajare cu câteva zile extra, pentru că britanicilor chiar le place să călătorească. Eu, spre exemplu, am în jur de 33 de zile de concediu, pentru că mai primesc 4 zile în plus în perioada dintre Crăciun și Revelion.

avion Bucuresti Napoli

Fă niște calcule realiste

Dacă te gândești să te muți la Londra, primul lucru pe care trebuie să-l faci este un research cu privire la salariile din domeniul tău. Uită-te pe site-urile agregatoare de joburi precum reed.co.uk și fă-ți o idee despre cât ai putea să câștigi. Nu uita că salariile afișate sunt anuale, adică de domeniul k-urilor (exemplu: 28k pe an pentru un job de Marketing Executive). E simplu să împarți la 12 și să afli câți bani poți primi pe lună, însă nu uita de taxe. Din numărul cu k nu vei primi toți banii, așa că poți merge pe acest site să calculezi estimativ cât vei primi efectiv pe card. Salariul minim pe economie este 7.83 lire pe oră, astfel că dacă lucrezi 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, poți câștiga cel puțin 1200 de lire pe lună.

Apoi, încearcă să faci un calcul al cheltuielilor lunare. Știu că este extrem de greu să estimezi, dar în această etapă trebuie doar să te asiguri că ieși pe plus. Să te ajut eu cu lista mea (am împărțit la 2 cheltuielile noastre, deci suma totală e pentru o persoană):

Cumpărături pentru mâncare:  120 lire (am estimat și niste prânzuri la birou)

Produse de curățenie: 10 lire

Chirie și facturi: 600 lire

Transport: 148 lire

Cartelă telefon: 15 lire

Haine și alte cheltuieli: N/A

Atât timp cât ești mulțumit de banii care îți rămân după ce ai scăzut cheltuielile estimative din salariul pe care ai putea să îl primești, mutarea la Londra e o idee bună!

[line]

Oricât de spontană și de optimistă am fost eu când am plecat din România fără job și fără casă, mi-am făcut de multe ori calculele astea să mă asigur că voi avea suficienți bani pentru a mă întreține și a fi mulțumită de stilul meu de viață. Cu toții avem vise, iar eu sunt prima care te îndeamnă să le urmezi, indiferent de cât de îndrăznețe sunt ele. E drept, să te muți în altă țară nu e cea mai riscantă mutare din lume, însă trebuie să te asiguri că planul tău este fezabil și realist.

vise puse la respect

Absolventă de PR şi Turism, cu o dorinţă imensă de a explora fiecare colţ al lumii. Iniţierea unei conversaţii despre călătorii cu mine poate fi un angajament pe termen lung, căci ador să povestesc despre locuri, oameni şi culturi diverse. Şi nu mă prea pot opri!

13 COMENTARII

  1. Bravo fata! Am prieteni si prietene in Londra care sunt acolo de ani si cu care vorbesc constant si nimeni nu a reusit sa imi explice atat de amanuntit. Nu, nu ma tenteaza sa ma mut acolo dar daca as vrea, articolul tau ar fi tiparit pe hartie si luat la bife :)) Foarte misto si util articol. Bafta in continuare.

    • Buna, Dan.

      Ma bucur ca ti s-a parut util articolul! Adevarul este ca as fi avut si eu nevoie de aceste informatii inainte de a ma muta, asa ca m-am gandit macar sa le fac viata mai usoara celor care inca sunt in etapa de documentare. 🙂

  2. Cristina, this post is pure value pentru cei care se muta prima oara in Marea Britanie. As mai adauga un amanunt in legatura cu chiriile, in afara de Rightmove si Gumtree, mai poti folosi si SpareRoom.co.uk – este avantajos mai ales daca esti singur (e OK si pentru cupluri, dar nu cu copii), intrucat poti gasi „shared accomodation”, mai ales daca bugetul e limitat la inceput. Eu m-am mutat in Marea Britanie in urma cu 6 ani, cu £700 in buzunar, si am gasit job si acomodare foarte usor (in Essex). Acum platesc £925 (in jur de £1400 cu toate cheltuielile) pe o casa cu 2 camere, in zona Oxfordshire. O alternativa mai „vizuala” pentru calculatorul de taxe mentionat de tine Moneysavingsexpert este UK Tax Calculator, unde iti arata exact in ce „tax band” esti.

    Super articol, te voi urmari 😉

  3. Salut, mulțumesc pentru articol! O sa mă mut și eu în Londra, complet singura. Vreau sa fac acest lucru pentru a avea parte de experiențe noi, lucruri din care voi creste. Urmează să semnez actele cu o firma destul de mare de la ei, salariu bunicel. Sper sa fie bine! Am inceput sa mă informez despre cartiere, cam pe unde ar fi bine sa închiriez ceva. Vreau sa merg un an pentru a economisi mai mulți bani pentru un apartament în România 🙂 nu o duc rău aici, lucrez in IT, însă anul acesta îmi doresc să ies din rutina 🙂 mult succes și vouă la Londra 😘

    • Draga Mihaela,

      Imi pare rau ca abia ti-am vazut mesajul, insa ma bucur tare sa citesc despre curajul tau. Sunt sigura ca o sa fie foarte bine, sunt aici daca ai nevoie de ajutor. Promit ca voi fi mult mai prompta! 🙂

      Mult succes!

  4. Buna,
    Bravo pentru curajul afisat aici si impartasit ! O sa-ti urmez exemplul 🙂 Am mai fost in Londra si e super tare orasul.Am ajuns la concluzia ca vreau sa ma mut si eu acolo !

    Iti urez mult success 🙂

  5. Buna ziua! Destul de manuntit si bine structurat articolul. Uffff si totusi asa greu sa decid… Vrem sa plecam, 2 adulti si un copil de 6 ani – mic inca din punctul meu de vedere pentru o adaptare cat mai facila, cel putin asa cred eu. Intentionam sa plecam cu ajutorul unei prietene deja plecate, prin agentie, cu contract de munca ambii la un azil de batrani cu 1200 lire/persoana pe luna. O sa fim ajutati sa gasim cazare plus cateva beneficii de moment care ne vor fi ulterior oprite timp de 6 luni din salariu. Ce ziceti, un sfat, o parere? Multumesc! PS: nu intentionam sa alegem Londra ci alt oras, depinde de oferta companiei.

    • Buna, Claudia. Copilul se va adapta foarte usor, cred eu, la varsta aceea. Daca veti locui intr-un alt oras si va gasiti chirie ok la pret, eu zic ca va descurcati destul de bine pentru inceput. Apoi, odata ajunsi aici, puteti sa mai cautati si alte oportunitati :).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.