Anglia | 5 locuri de văzut în Dorset și în împrejurimi Marea Britanie / Roadtrip

O vacanță în Anglia nu trebuie să semene niciodată cu precedenta, pentru că sunt foarte multe locuri speciale de descoperit. Spre exemplu, verdele comitat Dorset promite să îți ofere plaje incredibile, pajiști nesfârșite, orășele autentice, castele elegante și amintirea unor scriitori celebri, precum Thomas Hardy.

Prin urmare, am scos din #valiză 5 locuri de văzut în Dorset și în împrejurimi:

1.Bournemouth

Bournemouth este o stațiune turistică foarte mare de pe coasta Marii Britanii, situată la doar două ore cu trenul de centrul Londrei. Pe lângă reminiscențele elegantei epoci victoriene, este un oraș universitar cu mulți tineri entuziaști și o grămadă de locuri cool.

Parcurile din oraș sunt dispuse sub forma unei fâșii de un verde-crud, de-a lungul căreia te poți relaxa într-o plimbare, poți întinde pătura de picnic pe iarba proaspătă, te poți plimba cu balonul cu aer cald, poți hrăni veverițele cu coadă stufoasă sau te poți bucura de un concert live pe timpul verii.

Plaja de mai bine de 11 kilometri îți oferă și ea o mulțime de activități în aer liber, de la închirierea unei biciclete până la surf sau plimbări cu caiacul. În plus, în zona pier-ului există și un cablu de tip tiroliană care face legătura cu malul, astfel încât ai oportunitatea să te trezești suspendat deasupra mării pentru câteva zeci de secunde. Dar cel mai mult ies în evidență căsuțele colorate de pe plajă, pe care englezii le închiriază pentru a avea parte de mai mult confort și a se ascunde de soarele arzător. Astfel, chiar și cele mai gri zile de toamnă au o notă veselă pe plaja din Bornemouth. De altfel, este o caracteristică comună a plajelor din Anglia, care pe mine mă încântă și mă umple de bună dispoziție.

Bournemouth mai înseamnă și o zonă de shopping cu străduțe în pantă, un acvariu numai bun pentru cei care merg cu copiii în vacanță și un calendar plin cu evenimente de-a lungul anului. Cu alte cuvinte, este baza perfectă pentru călătoria ta în Dorset, căci de aici poți pleca în explorarea împrejurimilor, care ascund multe locuri spectaculoase, așa cum vom vedea în continuare.

De fapt, despre Bournemouth am scos din #valiză un articol separat, pe care îl poți citi aici.

bournemouth anglia

autobuz galben

englezi pe iarba

canalul manecii

terasa pe plaja

casute roz

casute colorate pe plaja anglia

plaja dorset

plaja anglia

restaurant jamaican


2.Old Harry Rocks

La mai puțin de o oră de mers cu mașina din Bournemouth începe Jurassic Coast, o porțiune de 150 kilometri a coastei britanice, de-a lungul căreia apele Canalului Englezesc și-au pus la încercare tot spiritul artistic în procesul de modelarea a stâncilor. Acolo, straturile rocilor sedimentare pot fi citite precum o carte, aducând la lumină o istorie a Pământului veche de mai bine de 185 de milioane de ani, prezentată în toate etapele sale de formare (de la triasic până astăzi).

Mai mult, la o simplă plimbare pe plajă poți da peste scoici sau oase fosilizate ale unor animale uitate în preistorie, astfel că poți ajunge un fel de arheolog de vacanță! 🙂 Dar, chiar dacă fosilele nu sunt pasiunea ta cea mai mare, cu siguranță coasta litoralului englezesc ți se va părea spectaculoasă. Imaginează-ți doar valurile neliniștite care se sparg sistematic de stâncile abrupte, golfurile singuratice unde poți privi doar tu marea sau rocile ale căror forme neobișnuite îți stimulează imaginația.

Nu e de mirare, deci, că Jurassic Coast face parte din patrimoniul universal UNESCO. Și, pentru că britanicii știu foarte bine să-și exploateze la maximum atuurile, de-a lungul întregii coaste se poate merge pe jos sau cu bicicleta. Astfel, vei avea parte de o plimbare în natură cu priveliști de wallpaper.

Eu n-am avut foarte mult timp la dispoziție, așa că am ales să descopăr un singur loc de pe coastă, cel mai apropiat de Bournemouth. Old Harry Rocks este un punct spectaculos al Coastei Jurassice, unde te poți bucura de o serie de stânci calcaroase masive, înconjurate de un albastru intens. Excursia în sine este o gură de aer proaspăt, pentru că de la stația de autobuz mai ai de parcurs 2-3 kilometri pe jos, de-a lungul unor pajiști de un verde intens, în continuarea cărora se vede la un moment dat marea.

Surprinzător, am avut parte de o vreme foarte bună, cu soare din belșug, deși asta se întâmpla în luna octombrie. De altfel, în cele două călătorii în care am mers până acum în UK nu a plouat absolut deloc. De parcă Anglia știe că vremea este singurul aspect care mă oprește din a mă muta acolo și vrea să mă convingă că nu e atât de tragică situația! 🙂 

Pe drumul de întoarcere, ne-am oprit să mâncăm la un pub englezesc autentic, cu mese afară pe iarbă și priveliște către mare. Mi-a plăcut tare mult excursia la Old Harry Rocks, însă știu că mai sunt o mulțime de alte locuri de explorat pe Coasta Jurasică. Așa că mă voi întoarce cu siguranță- data viitoare vara! 🙂

anglia verde

old harry rocks dorset

blogger de calatorii

priveliste mare

formatiuni calcaroase

turisti mare

anglia dorset peisaj

canalul manecii mare anglia

poster plaja

bed and breakfast anglia

manor road

pub englezesc

pub dorset

picnic la mare dorset

seara apus

Alte locuri de explorat pe Coasta Jurasică

durdle-door

4.shutterstock_135572240-jurassic-coast-Pulpit-rock

Jacobsladderbeach

jurassiccoast_sidmouth-salcombe-landslide_2007_copyright_jurassiccoastteamPhoto credit: jurassiccoast.org 

Cum ajungi

Dacă vrei să explorezi cât mai mult din comitatul Dorset, cel mai bine ar fi să închiriezi o mașină. Dacă nu reușești să faci asta sau te sperie condusul pe partea opusă, trebuie să știi că din Bournemouth se ia autobuzul 50 către Studland, de unde mai mergi puțin pe jos până la Old Harry Rocks. Iar dacă îți dorești să te cazezi prin zonă și să petreci mai mult timp în natură, sunt o mulțime de variante de tip bed &breakfast din care să alegi. Trebuie doar să cauți pe booking.com optiuni de cazare în zona Swanage-Studland.


3.Highcliffe Castle

Da, locurile descrise de Jane Austen există! M-am convins și eu după ce am vizitat Highcliffe Castle, o casă britanică construită în stil romantic și pitoresc. Aceasta a fost proiectul lordului Stuart de Rothesay, finalizat în 1835, cu materiale aduse din Franța, ce aveau scopul de a-i oferi o notă gotică autentică.

De-a lungul timpului, castelul Highcliffe a primit ca oaspeți 6 regi, 10 regine și peste 22 de prințese. Ulterior, acesta i-a fost închiriat lui Harry Selfrigde, fondatorul celebrului lanț de magazine cu același nume.

De îndată ce ajungi față în față cu castelul, intri în mod natural în atmosfera aristocrației britanice, amintindu-ți de toate cărțile pe care le-ai citit. Te imaginezi întâmpinat de o duzină de servitori, iar apoi condus de majordom într-una dintre grandioasele camere de oaspeți din aripa estică, cu priveliște către grădini. După ce te acomodezi, e timpul pentru servirea ceaiului în porțelanuri fine, acompaniat de o conversație despre vreme, presărată cu multe formule de politețe. Până se înserează, ai timp să explorezi împrejurimile și chiar să cobori pe plaja de lângă castel, bucurându-te de briza atât de benefică sănătății. La întoarcere, auzi sunetul familiar al gongului care anunță cina. Ești în întârziere, pentru că încă nu te-ai schimbat în hainele de seară, așa cum cere eticheta. Când cobori pe scara largă în spirală, toți ceilalți oaspeți sunt deja așezați la masa lungă cu candelabre elegante și șervete de un alb impecabil. Îți ocupi locul pe scaunul cu spătar de catifea și aștepți cu răbdare intriga poveștii, alegând cu grijă tacâmurile potrivite pentru fiecare fel de mâncare. E momentul ca echilibrul să fie răsturnat de o întâmplare neașteptată!

În realitate, va trebui să te mulțumești doar cu o vizită scurtă. Plimbarea pe domeniul castelului este gratuită, iar pentru accesul în interior se percepe o taxă de 3,5 lire. Mai multe info despre orar aici.

Nu uita să cobori și pe plajă, există niște scări special amenajate și chiar și o alee în zig-zag pentru persoanele cu dizabilități. Mi-a plăcut și micuța terasă de lângă castel, unde poți savura un ceai în tihnă, admirând grădinile. Dacă vei avea noroc și de o zi cu soare, bucuria va fi completă.

highcliffe castle dorset

castel anglia

casa mare anglia

fereastra castel

vizita castel

castel anglia

dsc_0850

castel anglia

plaja de la castel

catei pe plaja

plaja anglia dorset

castel anglia

palarie calatorii

Cum ajungi

După cum spuneam, cu mașina te despart doar 30 de minute de castel, dacă pleci din Bournemouth. În schimb, dacă alegi autobuzul (sunt mai multe variante cu orar diferit, cel mai bine este să întrebi în stația autobuzelor din oraș – prețul unui bilet este în jur de 5 lire pe sens), cu siguranță timpul petrecut pe drum se va dubla. Mai ales dacă la întoarcere, acesta va lua copiii de la școală și va opri din 50 în 50 de metri să îi lase fix în fața caselor lor. Da, vorbesc din experiență! 🙂


4.Salisbury

Deși nu se află în Dorset, Salisbury este la doar o aruncătură de băț de Bournemouth. Orășelul medieval cu case colorate și atmosferă relaxată este un must-see, dacă ajungi în Anglia. Mai mult decât atât, catedrala sa impresionantă are cea mai înaltă turlă din UK (123 m), iar dacă îi vei vizita şi interiorul, vei găsi una dintre ultimele patru copii originale ale Magna Carta.

Oraşul este foarte vesel şi te binedispune din secunda în care ajungi acolo. În plus, în centru există foarte multe puburi, cafenele şi patiserii, alături de o mulţime de magazine simpatice, aşa că noţiunea timpului va deveni o chestiune abstractă. Ca să nu mai vorbesc despre superbele case victoriene din cărămidă roșie, cu uși colorate sau acoperite cu plante cățărătoare!

Despre Salisbury am scris un întreg alt articol, așa că dacă vrei să îți faci o imagine completă, îl găsești aici.

case colorate anglia

double decker anglia

catedrala salisbury

fereastra catedrala

oras medieval anglia

oras colorat

casa verde anglia

descopera anglia

usi colorate

oras medieval salisbury

Cum ajungi

Între Bournemouth și Salisbury sunt doar 45 de kilometri, pe care îi parcurgi cu mașina în mai puțin de o oră. Dacă alegi alternativa transportului în comun, trebuie să iei autobuzul X3, care costă în jur de 8 lire pe sens și face o oră și jumătate.


5.Stonehenge

Dacă ajungi la Salisbury, ești practic lângă Stonehenge, deci la un pas să descoperi misterul Angliei neolitice. Glumesc, nimeni nu a reușit să dezlege misterul până acum. Totul arată de parcă o populație de titani ar fi încercat să ridice un templu din bolovani uriași, dar nu l-ar fi terminat. O horă împietrită, inițiatică, o ghicitoare al cărei înțeles straniu le scapă majorității vizitatorilor, dar și arheologilor.

Complexul de la Stonehenge îți trezește un sentiment ciudat, când te gândești că structurile de piatră au rezistat tuturor intemperiilor într-o perioadă de timp înfricoșător de lungă. Dar, oricum ar fi, pleci de acolo cu satisfacția că ai mai descoperit un loc mitic din această lume.

Pentru că este un subiect atât de complex, am scos din valiză un articol separat aici.

stonehenge

stonehenge anglia

vizita stonehenge

anglia rurala

colibe neolitic

mister stonehenge

Cum ajungi

Între Salisbury și Stonehenge faci doar 20 de minute cu mașina sau poți lua un autobuz din centru. Trebuie să știi că prețul pentru accesul în complex costă 15,5 lire per adult. Mai multe informații aici.

Precum probabil îți imaginezi, aceasta nu este nici pe departe o listă exhaustivă. De aceea, o vom actualiza treptat, pe măsură ce voi descoperi alte locuri speciale din Dorset. Stay close & God save the Queen! 🙂


Cristina Stoica

Absolventă de PR şi Turism, cu o dorinţă imensă de a explora fiecare colţ al lumii. Iniţierea unei conversaţii despre călătorii cu mine poate fi un angajament pe termen lung, căci ador să povestesc despre locuri, oameni şi culturi diverse. Şi nu mă prea pot opri!

Comentarii

  1. Foarte frumos

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *