5 sugestii de hoteluri din Antalya Hotel review / Plajă şi soare / Turcia

Te trezeşti fără alarmă. Te ridici din pat şi dai la o parte draperia, lăsând să pătrundă lumina în cameră. În primele secunde trebuie să închizi ochii, pentru că razele de soare prea puternice te iau prin surprindere. Când îi deschizi, vezi pe geam o piscină imensă, înconjurată de mulţi palmieri. Îţi muţi privirea mai departe şi, după ce parcurgi zona şezlongurilor deja ocupate de oaspeţii mai matinali ai hotelului, te opreşti asupra albastrului infinit care se întinde în depărtare. Deja observi formându-se mici valuri şi te gândeşti ce sport nautic să mai încerci astăzi.

Tot ce vrei este să plonjezi în piscină, dar stomacul tău gol protestează şi, astfel, îţi aduci aminte de micul dejun. În timp ce îţi tragi costumul de baie pe tine, mai furi câte o alună din tava cu bunătăţi care te-a întâmpinat la sosire. Te uiţi la telefon şi vezi că este ora 9. Îţi apare pe ecran şi prognoza meteo, dar nici nu o verifici. Doar este soare în fiecare zi!

Dintr-odată, te învăluie un sentiment eliberator: nu trebuie să răspunzi la mailuri, n-ai programate întâlniri plicticoase şi nici nu e nevoie să stai în trafic pentru a ajunge la birou. După un an de muncă intensă, ai în sfârşit parte de o săptămână de relaxare totală. Da, o meriţi din plin!


Cam aşa începe o zi obişnuită într-o vacanţă în Antalya. Este adevărat, eu sunt adepta unor călătorii mai active, în care descoperi cât mai multe locuri şi intri în contact cu oameni care fac parte dintr-o altă cultură. Însă îi înţeleg perfect pe cei care au ajuns la un asemenea grad de oboseală, încât nu-şi doresc nimic altceva decât să se odihnească în concediu. La piscină, pe plajă, la bar sau pe barcă. În plus, sunt total de acord că o vacanţă de tip all inclusive poate fi cea mai potrivită pentru familiile cu copii mici.

De aceea, astăzi scoatem din #valiză 5 hoteluri din Antalya cu acelaşi număr de steluţe, pe care eu le-am vizitat anul trecut, în mai 2016. Dacă eşti în căutarea unor recomandări de cazare pentru vacanţa ta de la vară, poate acestea îţi vor fi de folos. Mai ales că este momentul să faci o rezervare, ca să mai beneficiezi de preţuri avantajoase la pachetele agenţiilor de turism!

Rixos Premium Belek

Rixos Premium Belek este unul dintre acele hoteluri cărora le găseşti foarte greu ceva de reproşat. Dacă ar fi să îl descriu pe scurt, probabil aş spune doar: rafinament prin simplitate. Desigur, atenţia pentru detalii este extrem de importantă, aşa că totul îţi va semnala că te afli într-un hotel de lux: de la holurile veşnic parfumate, până la cadoul de bun-venit.

Plaja de un kilometru este perfectă pentru cei care doresc să petreacă cât mai mult timp printre valuri, mai ales că baldachinele extrem de confortabile sau şezlongurile de pe ponton îţi stau la dispoziţie tot timpul.

Mâncarea se ridică la nivelul aşteptărilor, atât prin varietate, cât şi prin gust. Te asigur, cel puţin în primele zile te vei pierde prin restaurant! Evident, există şi un aqua parc pentru copii, plus o mulţime de alte activităţi interesante. Cu alte cuvinte, hotelul este un mic oraş, din care nu vei simţi nevoia să ieşi prea curând.

Una peste alta, mi-a plăcut atât de mult la Rixos Premium Belek, încât am scris un review complet aici.

rixos belek

hotel antalya

bar piscina

alee hotel

camera seaview

ponton hotel

baldachine plaja

suc de portocale

piscina hotel antalya

restaurant hotel antalya

mic dejun hotel

patiserie

rixos belek antalya apus

Gural Premier Tekirova

Gural Premier Tekirova este un hotel situat în Kemer, cu o privelişte minunată asupra munţilor. De fapt, la o simplă schimbare a direcţiei privirii, vei putea admira, pe rând, masivul muntos şi marea de un albastru intens.

Deşi nu am regăsit aceeaşi atenţie pentru detalii ca la Rixos, are şi Gural punctele sale forte. În primul rând, piscinele mici dintre vile dau sentimentul de intimitate şi îţi oferă şansa să înoţi în voie. De altfel, noi am făcut asta chiar în mijlocul nopţii, după ce ne-am întors de la micul nightclub din cadrul resortului. Acest aspect cred că este foarte important pentru familiile cu copii, dar şi pentru cei care caută mai multă linişte.

În al doilea rând, programul de entertainment îţi dă senzaţia că mergi cu adevărat la un spectacol, scena fiind foarte mare, iar atmosfera destul de formală. Mâncarea este bună, însă nu există la fel de multe opţiuni ca la Rixos Premium Belek. Dacă ar fi să comparăm cele două hoteluri, cu siguranţă balanţa ar înclina în favoarea hotelului din celebrul lanţ Rixos. 

Sfatul meu este să alegi Gural Premier Tekirova doar dacă îl găseşti la un preţ mai avantajos sau dacă îţi doreşti neapărat să te afli mai aproape de munţi. Din păcate, cred că la acest hotel trebuie să se mai lucreze la detalii.

piscina hotel kemer

restaurant flori

vegetatie multa hotel

piscina privata

hotel pe plaja antalya

deserturi turcesti

hotel in natura

relaxare antalya

palmier in piscina

hotel luminat noaptea

spectacol hotel antalya

hotel piscina luminata

Calista Luxury Resort

Calista Luxury Resort este un alt exemplu de hotel impecabil. Deşi ceva mai conservator în design, acesta se remarcă printr-o piscină imensă, covoare Versace în lobby şi servicii excelente. De asemenea, este cunoscut drept hotelul unde a fost cazat Obama. Evident, nu puteam pleca fără să vizitez apartamentul în cauză, aşa că m-am distrat puţin imaginându-mi ce decizii importante a luat din biroul nu chiar oval. Că doar preşedintele Statelor Unite nu este niciodată în vacanţă! 🙂

Să mai menţionez ceva şi despre cele 5 terenuri de tenis, de pista de bowling sau de cele 8 restaurante? Pentru că dacă trecem în revistă toate facilităţile hotelului, nu mai terminăm articolul niciodată. Cert este că nu prea poţi da greş cu Calista!

hotel calista antalya

hotel luxos antalya

camera calista

hol calista

fotolii lobby hotel

dormitor obama

piscina hotel antalya

calista antalya

Sursă foto: calista.com

Mardan Palace

Mardan Palace este exemplul absolut al opulenţei. Candelabre imense, decoraţiuni din aur şi poveşti despre sultani- asta vei găsi la unul dintre cele mai luxoase hoteluri de la Mediterană, situat în staţiunea Lara. Am zis ceva şi despre piscina imensă în faţa căreia şi Michael Phelps s-ar simţi entuziasmat? Ei bine, da! Dacă în mod normal ţi-ai seta ca obiectiv cinci ture de piscină, la Mardan va trebui să te gândeşti mai bine. Ca să nu mai spun că în mijlocul piscinei se află un acvariu imens, iar hotelul oferă posibilitatea de a face scufundări.

Într-adevăr, o vacanţă la acest hotel ţi se va părea similară vizitei unui palat otoman. Doar că această vizită va dura o săptămână întreagă! Pentru unii, întregul decor este poate prea încărcat (me included). Dar, până la urmă, povestea cu sultani te va prinde şi te vei trezi urcând treptele îmbrăcate în catifea, dorindu-ţi doar să te arunci printre pernele cu motive orientale care îţi decorează patul.

mardan palace

piscina imensa hotel

hotel opulent

tavan hotel

hotel mardan antalya

piscina privata

scara opulenta hotel

decor sulltan

Rixos The Land of Legends

Dacă eşti în căutarea unui loc în care cei mici se vor distra pe cinste, consideră că l-ai găsit deja. Pentru că Rixos The Land of Legends este un hotel special gândit pentru copii!

Iniţial, nu vei înţelege dacă este vorba despre un parc de distracţii cu hotel sau de un hotel cu parc de distracţii. Ei bine, ambele variante sunt corecte! Fiecare cameră este amenajată în culori vii cu elemente din desene animate, existând unele roz destinate fetiţelor şi altele în note de albastru, perfecte pentru băieţei. Probabil cel mai important de menţionat este că fiecare cameră are un ecran LCD imens, asortat cu un Playstation 4! Cu alte cuvinte, întreaga vacanţă va fi despre jocuri.

Noi l-am vizitat când încă era în construcţie, însă mă pot gândi la un singur cuvânt care să definească parcul de distracţii: imens! Cu siguranţă piticul tău se va simţi în ţara minunilor, iar tu vei avea o vacanţă reuşită, ştiindu-l  pe el fericit.

Până şi în lobby pare că ai ajuns pe un tărâm magic, de la baloanele cu aer cald care decorează tavanul, până la smoothie-urile colorate care te întâmpină la sosire. În mod cert, şi copilul din tine se va distra la Rixos The Land of Legends!

baloane aer cald

smoothiuri si bezele

camera hotel copii

decor colorat copii

hotel copii antalya

rixos the land of legends

camera adulti rixos

hotel imens

mobila colorata

fotolii colorate

rixos the land of legends antalya

Sursă foto: thelandoflegendsthemepark.rixos.com

decor baloane colorate


Eu am fost în Antalya într-un infotrip organizat de agenția Holidayoffice. Mi-a plăcut tot ce s-a întâmplat acolo, am fost permanent în contact cu agenții de turism și de aceea pot să o recomand sincer. Intră pe site-ul lor și caută o ofertă bună, căci sigur se vor ocupa cu profesionalism și seriozitate de vacanța ta.


Cristina Stoica

Absolventă de PR şi Turism, cu o dorinţă imensă de a explora fiecare colţ al lumii. Iniţierea unei conversaţii despre călătorii cu mine poate fi un angajament pe termen lung, căci ador să povestesc despre locuri, oameni şi culturi diverse. Şi nu mă prea pot opri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *